Flagrant cu droguri la Pădurea Verde: 360 de pastile de Ecstasy şi 300 de grame de amfetamină, scoase de pe piaţă | VIDEO
- Georgeta Petrovici
- 24 iulie 2012, 09:54
O tânără din Suceava a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să vândă droguri de mii de euro. Traficanta avea asupra ei aproximativ 300 grame de amfetamină şi 5 comprimate de Ecstasy. Drogurile erau aduse din Olanda, au stabilit, ulterior, poliţiştii.
Suceveanca a fost prinsă luni de procurorii DIICOT, în apropiere de Pădurea Verde, în timp ce se întâlnea cu un client. Pentru prinderea în flagrant s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi Direcţiei Operaţiuni Speciale. Ea a fost reţinută şi dusa la audieri, iar poliţiştii au mai confiscat de la ea alte 360 de comprimate Ecstasy şi câteva grame de cocaină. În urma cercetărilor s-a stabilit că fata procura drogurile din Olanda. Apoi le vindea în România cu 6 euro/ gramul de amfetamină, 5 euro/ un comprimat de Ecstasy, respectiv 80 euro/ gramul de cocaină. "Din verificări a rezultat că suspecta avea un anumit mod de plasare pe piaţă a drogurilor, constând în aceea că expedia din localitatea sa de domiciliu - Suceava, mici cantităţi de droguri prin intermediul firmelor de curierat către potenţiali cumpărători pentru a le testa calitatea, iar în cazul în care aceştia se arătau interesaţi, V.A.E. se deplasa personal pentru a stabili detaliile tranzacţiei. În condiţiile în care ajungeau la o înţelegere, stabileau o a treia întâlnire, când V.A.E. se prezenta cu drogurile asupra ei pentru perfectarea eventualelor tranzacţii. La fel s-a întâmplat şi luni seara când suspecta s-a deplasat din Suceava la Timişoara, având asupra sa cantitatea mai sus menţionată, fiind surprinsă în flagrant în apropiere de Pădurea Verde din Timişoara când încerca să distribuie respectivele substanţe. Pe lângă drogurile găsite, de la tânără s-au mai confiscat 360 comprimate Ecstasy şi câteva grame de cocaină", a declarat Mădălina Meydrea, ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş.
Tânăra a fost reţinută penttu 24 de ore, iar azi va fi prezentată Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi deţinere în vederea consumului de droguri de mare risc.