Cei 24 de consilieri generali ai PSD din Consiliul General al Municipiului București au oferit o scrisoare deschisă prin care își afirmă susținerea pentru Gabriela Firea, primarul Capitalei.
Consilierii au declarat că „... nu suntem masă politică de manevră, ci suntem aici pentru a ne face datoria față de bucureșteni. Prin urmare, Dna Primar General se poate baza pe voturile noastre, ca și până acum, pentru toate proiectele benefice pentru orașul nostru și pentru locuitorii săi.”, potrivit psnews.ro.
Scrisoarea integrală:
”Scrisoare deschisă Pentru prima dată în istoria postdecembristă, începând de la alegerile din 2016, Bucureștiul este administrat de o echipă unitară. Am dus împreună, alături de candidatul pentru Primăria Generală, candidații la Primăriile de sector, cei pentru Consiliile Locale și pentru Consiliul General, o campanie electorală deloc ușoară, axată exclusiv pe soluțiile pe care le-am propus bucureștenilor. Din prima zi de mandat, ne-am concentrat eforturile pentru rezolvarea problemelor Capitalei, alături de colegii de la ALDE și de toți cei care au înțeles că suntem în primul rând reprezentanții cetățenilor și abia în plan secund ai unor formațiuni politice. Am fost martori, zi de zi, la eforturile depuse de Dna Primar General pentru deblocarea sau inițierea unor proiecte de anvergură, pentru obținerea sprijinului din partea altor autorități ale statului acolo unde problemele nu puteau fi rezolvate pe plan local. Am votat cu toții solicitările adresate Guvernului pentru a trece în administrarea Municipiului București a ELCEN, a Centurii Ocolitoare și a Metroului, pentru că nicio altă instituție a statului nu va avea interes mai mare pentru aceste obiective decât Primăria Capitalei. De aceeași părere sunt și oamenii, cu care ne întâlnim zi de zi, și pe care nu-i interesează disputele politice sau birocratice. Ei știu că traficul e un coșmar, iar Centura în loc să degreveze arterele din oraș e ea însăși un focar de blocaje, că magistrala de metrou din Drumul Taberei pare că nu se va mai termina niciodată și ne prinde anul 2020 fără metrou la aeroport, că rețeaua de termoficare este învechită și are mari pierderi care se traduc în facturi mai mari către populație. Acestea sunt lucrurile care ne preocupă și pentru care luptă Dna Primar General Gabriela Firea. Nimic din ceea ce solicităm pentru București și pentru bucureșteni nu este în detrimentul altor localități sau al altor oameni. Din contră, Dna Firea a militat, atât de la nivelul funcției de vicepreședinte al PSD, alături de ceilalți primari din Asociația Municipiilor din România, pentru rezolvarea unor probleme generale ale administrației publice locale, cum ar fi de exemplu măsurile compensatorii pentru echilibrarea bugetelor sau modificările Legii Achizițiilor Publice și ale Codului Administrativ. Înțelegem, în acest context, demersul politic al Dnei Firea și, având convingerea că nu există o altă agendă ascunsă, o asigurăm de sprijinul nostru deplin. Noi nu suntem masă politică de manevră, ci suntem aici pentru a ne face datoria față de bucureșteni. Prin urmare, Dna Primar General se poate baza pe voturile noastre, ca și până acum, pentru toate proiectele benefice pentru orașul nostru și pentru locuitorii săi.”