Firea mai încearcă o dată cu Simona Halep. Detaliile evenimentului. Alertă!
- Mihaela Dan
- 15 iulie 2019, 17:10
Gabriela Firea a anunţat că Primăria Capitalei va organiza, miercuri, un eveniment pentru Simona Halep, care a scris istorie câştigând trofeul pe iarba de la Wimbledon. Primarul General al Capitalei a precizat însă că nu va participa la acest eveniment.
Gabriela Firea a anunţat, luni, că primăria va organiza un eveniment pe Arena Națională și că Federația Română de Tenis va veni cu detalii.
Întrebată dacă va participa la acest eveniment, Gabriela Firea a declarat că nu va participa.
Amintim că anul trecut, după ce Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros, primăria Capitalei a organizat o ceremonie în cinstea reginei sportului românesc.
Atunci, Gabriela Firea a urcat pe scenă și a fost huiduită de spectatorii prezenți pe Arena Națională atunci când i-a dat sportivei o plachetă și un mare buchet de flori.
Primarul Capitalei a ieșit de pe Arenă Naţională înainte de încheierea ceremoniei, moment în care huiduielile au fost și mai intense.