„Nu se pune problema să majorăm tariful pentru transportul public de călători. Nu am discutat niciodată să luăm această măsură de dublare sau de triplare a costului biletului pentru a se circula cu autobuzul, cu tramvaiul sau cu troleibuzul ori abonamentul”, a declarat Firea.
Declarația a venit în contextul în care, miercuri, directorul general al Societății de Transport București (STB), Andrei Creci, a afirmat că ar dori dublarea tarifului pentru călătoriile din Capitală.
El solicitat creşterea tarifului de călătorie la 2,5 lei, în condiţiile în care actualul tarif nu a mai fost modificat de 11 ani.