Doi necunoscuţi devin buni prieteni, după ce-şi împărtăşesc problemele. Bob Harris (Bill Murray) este un actor american aflat la Tokyo pentru filmarea unui spot publicitar, iar Charlotte (Scarlett Johansson) este soţia unui fotograf de modă dependent de muncă.

Bob are probleme în căsnicie şi nu-i place cum a evoluat cariera sa, iar Charlotte se află în căutarea unui scop în viaţă. Cei doi se cunosc într-o noapte, în barul hotelui în care sunt cazaţi.

Aceasta întâlnire întâmplătoare se transformă într-o prietenie plină de surprize. Ei se aventurează prin Tokyo şi, după întâlniri amuzante cu locuitorii oraşului, descoperă o nouă perspectivă asupra posibilităţilor vieţii.

"Rătăciţii" premianţi

Filmul, cu un buget de numai 4 milioane de dolari, a avut încasări de peste 119 milioane şi o mulţime de premii şi nominalizări. Sofia Coppola a primit Premiul Oscar şi Globul de Aur pentru scenariu şi a fost nominalizată la statueta de aur pentru regie, în timp ce Bill Murray a câştigat un Glob de Aur, un Premiu BAFTA şi o nominalizare la Oscar.

Şi Scarlett Johansson a contribuit la panoplia de premii cu un Premiu BAFTA şi o nominalizare la Globul de Aur.

20.30 – PRIMA TV