Evenimentul Zilei > Actualitate > FILMUL EVZ: Război şi pace
FILMUL EVZ: Război şi pace

FILMUL EVZ: Război şi pace

Ecranizare a unuia dintre cele mai cunoscute romane, filmul este o frescă a societăţii ruse din anii 1800.

Prezentată în patru părţi, povestea are loc în timpul campaniei militare napoleoniene în Europa, care culminează cu invazia franceză a Rusiei şi apoi cu înfrângerea lui Napoleon (Scali Delpeyrat).
Având ca fundal saloanele de bal ale aristocraţiei, câmpurile de luptă, caleştile, duelurile, petrecerile celor bogaţi şi urmărind istoriile romantice ale mai multor familii aristocrate ruseşti – Bezuhov, Bolkonski şi Rostov – filmul prezintă o explozie de pasiuni şi conflicte, dominate de iubire, speranţă şi curaj.
Personajele sunt martorii, dar şi eroii evenimentelor istorice dintre anii 1805 şi 1813. Povestea migrează continuu din planul vieţii de familie către cartierul general al lui Napoleon, de la curtea Ţarului Alexandru I al Rusiei către câmpurile de luptă de la Austerlitz şi Borodino.

De-a lungul timpului, romanul a cunoscut mai multe ecranizări, printre cele mai cunoscute fiind cea din 1956, cu Audrey Hepburn şi Henry Fonda în rolurile principale, şi cea din 1967, avându-i ca protagonişti pe Serghei Bondarciuk şi Nataşa Rostova. Conform ziarului "Le Monde", actuala adaptare este "cea mai bună producţie de televiziune din ultimii ani".

Continuările miniseriei pot fi vizionate joi, sâmbătă şi duminică, de la ora 21.10.

21.10 – TVR 1