Filmările de pe camerele de luat vederi pot produce un scenariu halucinant. Martorii au văzut pe șosea „o clonă” a Opelului Astra, condus de Condrea | Dosarul Hexi Pharma

Filmările de pe camerele de luat vederi pot produce un scenariu halucinant. Martorii au văzut pe șosea „o clonă” a Opelului Astra, condus de Condrea | Dosarul Hexi Pharma

Nu s-a dezlegat misterul de ce pe camerele de luat vederi dinspre DN1, prin Corbeanca, și nici dinspre Buftea, nu apare mașina Opel Astra J a lui Dan Condrea.

 Nimeni nu știe de unde a apărut autoturismul a cărui epavă a fost găsită în locul în care și-a găsit sfârșitul fostul patron de la Hexi Pharma. În condițiile în care există și trei martori, misterul pare mai de nepătruns. E posibil, așa cum am arătat în ziarul de ieri și în cel de azi, ca Dan Condrea să fi intrat pe șosea dinspre un cartier rezidențial, unde și polițiștii căutau miercuri să afle răspunsuri.

Revenind la martorii accidentului, Gabriela Pelin și biciclistul din Corbeanca (pe care localnicii spun că nu-l cunosc) trebuie subliniat, încă o dată, că aceștia nu au văzut impactul mașinii Opel Astra J cu copacul ci, conform declarațiilor date și anchetatorilor, au auzit doar o bubuitură. Femeia spune că, după ce a depășit-o pe porțiunea de șosea dreaptă, conducând cu circa 100 km/h, șoferul din Opel s-a depărtat și a ieșit din raza ei vizuală. Tot ea spune că pe toată șoseaua nu era nimeni, că nu venea din nicio parte vreun alt autoturism. Biciclistul a susținut că stătea pe loc, că a văzut autoturismul care a trecut pe lângă el, dar nu a auzit decât un zgomot puternic. Era cu spatele și n-a văzut altceva. S-a apropiat de locul accidentului numai împreună cu Gabriela Pelin. Aceasta a spus că era foarte speriat și că nu poate să se apropie de posibilele victime fiindcă îi e frică de sânge.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Mașina martorei Gabriela Pelin (foto)  și Opelul „clonă”, surprinse de o cameră de luat vederi din Corbeanca

Un alt martor, filmat și în seara respectivă de televiziuni, a fost un bărbat care venea cu mașina din sens opus. El e cel care a spus reporterilor că mașina avea circa 150 km/h „ca popa”. Iar, a doua zi, a declarant pentru EVZ că în spatele mașinii Opel se afla o alta, de culoare „gri-șobolan”, care părea că presează. Autoturismul gri-șobolan s-ar putea să fi fost cel condus de Gabriela Pelin, fiindcă culoarea mașinii ei este cea descrisă de cel de-al treilea martor. Atunci vorbim de o iluzie optică. Interesant este că femeia a spus că în momentele premergătoare accidentului nu a trecut nicio altă mașină pe șosea, din niciun sens.

Cu toate aceste mărturii contradictorii și dacă am lua în calcul o înscenare a accidentului (așa cum s-a vehiculat!), făcută de persoane interesate, ar trebui să explicăm ce au văzut oamenii aceștia rulând pe șosea. Iar atunci, ne întoarcem la camerele de luat vederi din Corbeanca, unde se vede un Opel de culoarea celui a lui Condrea, dar un alt model, asemănător. Știți deja că și jurnaliștii de la Cancan au luat plasă și au prezentat, luni, imagini cu un Opel Astra H, spunând că e mașina condusă de Dan Condrea. Acesta avea, însă, un Opel de model J și lucrurile s-au lămurit. Studiindu-se imaginile de pe camerele de luat vederi, de la 8 dimineața și până la ora 20, mașina lui Condrea nu apare nicăieri. Se vede însă, mașina martorei Gabriela Pelin. Iar aici e o coincidență stranie!

Pe una din camere, Opelul H – să-l numim „clonă” – trece la ora 18.38 prin Corbeanca. La ora 18.42, prin același loc de la intrarea în comună, trece și martora Gabriela Pelin. La ora 18,48, spune Poliția, s-a primit apelul la 112. E posibil ca, în ipoteza înscenării, acest autoturism-clonă să fi fost trimis pe acel traseu tocmai pentru a fi zărit de unu-doi martori. Iar femeia și biciclistul chiar au văzut, în viteză, un Opel cu aceeași culoare ca a lui Condrea! Micile diferențe între modele sunt greu sesizabile în timpul rulării. Desigur, asta, într-un scenariu halucinant, când nu se poate explica dispariția unei mașini de pe o șosea și când se vorbește nonstop de servicii secrete și de tot felul de nebunii.