Evenimentul Zilei > Social > Filmare inedită în fuga după Dincă. Ce s-a descoperit despre criminalul din Caracal
Filmare inedită în fuga după Dincă. Ce s-a descoperit despre criminalul din Caracal

Filmare inedită în fuga după Dincă. Ce s-a descoperit despre criminalul din Caracal

În Spitalul Penitenciar Rahova, unde a fost transferat Gheorghe Dincă pentru a supus unei expertize psihiatrice, criminalul beneficiază de condiții mult mai bune decât cele din Arestul Central.

Potrivit unei filmări prezentată exclusiv de România Tv, saloanele, chiar dacă sunt securizate, sunt mai curate și mai luminate decât celula în care a stat criminalul din Caracal până acum.

Paturile, chiar dacă sunt metalice, au lenjerie albă, curată și distanța dintre ele este destul de mare. Și baia este foarte curată, cu chiuvetă și cadă albe, bine întreținute.

Dealtfel, pe toată durata anchetei, criminalul a fost tratat de autorități cu multă indulgență.

Expertiza psihiatrică la care va fi supus Dincă va releva dacă bărbatul are sau nu discernământ.

Potrivit informațiilor, comportamentul lui este studiat de profileri.

Cazul celor două tinere din Caracal, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, despre care Dincă spune că le-ar fi ucis, este în continuare învăluit în mister.

Filmarea poate fi văzută pe România TV