Fiecare român cu durerea lui. Mai există și îngeri în halate albe
- Adam Popescu
- 4 aprilie 2015, 00:00
Am urmărit într-o dimineață la televizor un scurt interviu cu prof. dr. Leon Dănăilă, supranumit „sculptorul de creiere”- o somitate activă încă profesional la 81 de ani – și miam adus aminte de un alt mare doctor, Alexandru Pesamosca, zis și „îngerul copiilor”, astăzi trecut în neființă.
Ambele, somități medicale cu un destin aproape identic asumat: o traiectorie luminoasă a vieții cu final marcat de sărăcie, boală și neajunsuri într-o societate hulpavă, care a omis de cele mai multe ori să-și prețuiască valorile așa cum trebuie la timpul potrivit.
Acești doi străluciți medici fără de arginți, dăruiți cu totul nobilei lor profesii, alături – poate - de alte câteva personalități medicale cunoscute, vor rămâne în analele medicinii românești exemple demne de urmat. Însă, pe lângă somitățile larg recunoscute, rămâne marea masă a cadrelor medicale care prestează mai mult sau mai puțin corect și cu profesionalism meseria aleasă, în intervalele orare stabilite, la fel ca în oricare altă profesie. Și mai este încă o categorie, nedefinită ca număr, de neaveniți puși programatic pe căpătuială. În legătură cu această ultimă categorie, îmi amintesc de o anumită perioadă scurtă din studenție, când am lucrat câteva săptămâni ca grafician, în timpul vacanței de vară, la pregătirile deschiderii uneia dintre expozițiile mamut (EREN) ale „epocii de aur”. În echipă cu mine era și un puști de bani gata, care se pregătea să dea examen de admitere la Facultatea de Medicină. Țin minte că l-am întrebat într-o doară ce-l atrăgea spre profesia de medic. Mi-a răspuns scurt: „Păi n-am treabă. Dacă omu’ vrea concediu medical, îmi dă suta și gata!”. Atunci, răspunsul lui instantaneu m-a lăsat mască. Nu mai știu dacă a intrat la Medicină. Doamne ferește să ai de-a face cu un asemenea medic! Să fim optimiști!
Alexandru Ghillis
„Regimul i-a obligat pe ofițerii de miliție și securitate să urmeze o facultate la fără frecvență”
Referitor la interviul cu Paul Abraham, din ziarul de sâmbătă, 28 martie 2015: ați uitat să-l întrebați când a urmat și absolvit Facultatea de Științe Juridice.
Aflați acum că, la începutul anilor '80, regimul i-a obligat pe ofițerii de miliție și securitate să urmeze cursurile unei facultăți la fără frecvență. Majoritatea s-au înscris la știițele juridice. Dar, dacă ieșeau din sistem înainte de pensionare, nu aveau voie să profeseze ca avocați. Puteau doar să îndeplinească funcții de funcționar juridic la întreprinderi și instituții, pentru că pregătirea lor juridică era sub nivelul celor care absolveau facultatea la zi.
Cu stimă. M. Costea
O nouă ipoteză despre apariția materiei
Sunt ing. Teodor Teodor - inginer constructor, pensionar, în vârstă de 71 de ani, inventator, vă rog a dispune publicarea următorului articol.
Ceea ce s-a obținut până în zilele noastre cu privire la apariția materiei este că s-a reușit să se „spargă „materia până la o singură perticulă, numită bosonul Higgs, supranimut „particula Dumnezeu”. Dacă se sparge și acest boson se va obține un semnal de mișcare. Deci materia este un concentrat de mișcare a spațiului relativ în spațiul absolut imobil, de către forța TIMP. Pornind de la această ipoteză, am inventat un motor universal fără combustibil publicat în BOPI (Buletinul Oficial de Propietate Industrială) Nr. 12/2014 la pag.24-25.
Acum lucrez la macheta funcțională care dacă va produce mișcare, va demonstra că materia se naște din spațiu și timp, în care timpul este o FORȚĂ. Această ipoteză, dacă se va confirma, va revoluționa gîndirea umană despre lume și viață.
Cu stimă, Ing. Teodor Teodor
Dragi cititori,
Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată! Simona Ionescu, redactor șef