Fidel Castro s-a întâlnit cu Suveranul Pontif la Havana
- Simona Mătieș
- 28 martie 2012, 21:43
Fostul lider cubanez Fidel Castro a cerut "o întrevedere modestă şi simplă" cu Papa Benedict al XVI-lea, la Havana, astăzi, înainte ca Suveranul Pontif să părăsească ţara. Întâlnirea a avut loc, a anunțat purtătorul de cuvânt al papei, cardinalul Frederico Lombardi.
Aceasta este prima întrevedere între „El Lider Maximo”, în vârstă de 85 de ani, şi suveranul pontif de origine germană, 84 de ani. Fidel Castro s-a întâlnit de două ori cu Ioan Paul al II-lea, în 1996, la Vatican, şi apoi în cursul unei vizite istorice efectuate de acesta în Cuba, în 1998. "Aş fi foarte fericit să mă întâlnesc cu Excelenţa Sa, Papa, aşa cum am făcut şi când ne-a vizitat Ioan Paul al-II-lea", scria astăzi Fidel Castro, pe site-ul oficial Cubadebate.
Fidel Castro, care a părăsit puterea în 2006, din cauza boilii sale, l-a numit pe papă "un om ale cărui contacte cu copiii şi cu membri umili ai societăţiii a stârnit, invariabil, sentimente de afecţiune". În Havana, Papa va oficia, azi, o slujbă religioasă în Piaţa Revoluţiei.
Vizita sa vine după 14 ani de la cea a predecesorului său, Ioan Paul al-II-lea. Cuba este a doua destinaţie în turneul Papei, după Mexic. În aceste vizite, Suveranul Pontif nu a vorbit doar pe teme religioase, ci a abordat şi subiecte politice, uneori subtil, alteori mai deschis.
Papa s-a întâlnit, aseară, cu preşedintele cubanez, Raul Castro, într-o întrevedere de o oră cu uşile închise, iar oficialii de la Havana au subliniat că reforma politică nu este pe agenda discuţiilor. Dacă se va întâlni cu Fidel, ar fi o ocazie bună pentru de discuţie despre procesul de transformare a Cubei, spun comentatorii. Papa a precizat că Biserica Catolică este gata să sprijine aceste schimbări în ţară.