Fenomen neobișnuit într-o stațiune balneară din România. Autoritățile au închis imediat zona

Fenomen neobișnuit într-o stațiune balneară din România. Autoritățile au închis imediat zonaSursa foro: Wikipedia

Autoritățile din Odorheiu Secuiesc au restricționat accesul în zona mofetei de la Băile Szejke, după apariția unui fenomen geologic neobișnuit, caracterizat prin degajări continue de gaze și tasarea terenului. Specialiști din mai multe domenii au fost chemați pentru a stabili cauzele și pentru a evalua riscurile.

Pământul s-a transformat într-o masă noroioasă

Potrivit Primăriei Odorheiu Secuiesc, fenomenul a fost observat în urmă cu două zile, în timpul unei vizite efectuate de viceprimarul Dávid Endre și reprezentanții Direcției Tehnice. Autoritățile au constatat că în zona fostei mofete au apărut degajări permanente de gaze, iar terenul s-a transformat într-o masă noroioasă și a început să se taseze.

„Nu cunoaștem situația, vedem noi ceva la suprafață, dar nu știm ce se întâmplă în subteran”, a declarat pentru AGERPRES purtătoarea de cuvânt a Primăriei Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi.

Autoritățile au închis zona

În urma constatărilor, a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, iar la verificările din teren au participat reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, ISU și Armatei.

Primăria a solicitat expertiza unor hidrogeologi, primul urmând să ajungă la fața locului vineri, iar al doilea sâmbătă. Totodată, va fi cerut sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș și al altor instituții specializate pentru măsurarea concentrației gazelor.

În paralel, primarul Szakács-Paál István a informat Prefectura Harghita, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Exploatarea Dioxidului de Carbon, Petrol și Stocare Geologică (ANRMPSG) și Inspectoratul Zonal pentru Resurse Minerale Harghita.

„La solicitarea conducerii municipiului, Poliţia Locală Odorheiu Secuiesc a restricţionat accesul în zona afectată. Rugăm cetăţenii să evite perimetrul delimitat până la clarificarea cauzelor fenomenului observat”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Mofetă

Sursa foto: Primăria Odorheiul Secuiesc

Specialiștii iau în calcul mai multe scenarii

Deocamdată, autoritățile nu cunosc cauza exactă a fenomenului. Printre ipotezele analizate se numără deteriorarea celor două foraje existente, avarierea conductei de alimentare cu gaz dintre vechiul foraj și clădire sau un proces natural determinat de falia geologică pe care este amplasată zona.

Potrivit sintezei realizate de Primăria Odorheiu Secuiesc, amplasamentul se află la contactul dintre două formațiuni geologice, condiție care favorizează migrarea naturală a gazelor din adâncime către suprafață.

Există și riscul apariției unui crater

Documentul întocmit de autorități avertizează că fenomenul ar putea evolua și ar putea provoca accentuarea tasărilor terenului, afectarea fundației clădirii și deteriorarea infrastructurii rutiere. În scenariul cel mai grav, nu este exclusă apariția unui crater prin prăbușirea terenului.

Mofeta de la Băile Szejke nu mai este funcțională de câțiva ani, însă Consiliul Local aprobase la sfârșitul lunii iunie un proiect de reabilitare, cu scopul redeschiderii acesteia pentru public, având în vedere proprietățile terapeutice ale gazelor naturale din zonă.