Guvernul prezentat ieri de premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero este primul din istoria acestei ţări care are în componenţa sa mai multe femei decât bărbaţi.
În plus, executivul de la Madrid este şi cel mai tânăr de până acum.
Socialistul Zapatero a depus ieri jurământul în faţa Regelui Juan Carlos, în urma alegerilor legislative câştigate la 9 martie. Este cel de-al doilea mandat de prim-ministru pe care Zapatero îl deţine.
Jose Luis Rodriguez Zapatero, în vârstă de 47 de ani, a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru, pentru al doilea mandat de patru ani.
Liderul socialist a fost învestit prin votul celor 169 de deputaţi ai partidului său, cei 154 de reprezentanţi conservatori votând împotrivă, în timp ce majoritatea naţionaliştilor s-au abţinut de la vot.
(14:51)