Caz șocant în Neamț! O femeie a căzut într-o fântână de 25 de metri adâncime!

Caz șocant în Neamț! O femeie a căzut într-o fântână de 25 de metri adâncime!

O femeie a fost scoasă dintr-o fântână de aproximativ 25 de metri, luni dimineața, de pompierii din Neamț. În acest caz s-a acționat la timp și nu s-a întâmplat o nenorocire.

„Misiune salvare persoană căzută într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 20 – 25 metri, în comuna Săbăoani, sat Săbăoani. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de intervenție, un container multirisc, o ambulanță Smurd de prim ajutor calificat și o autospecială de serviciu şi o ambulanţă SAJ cu medic”, au anunțat reprezentanții ISU Neamț în momentul în care s-a declanșat operațiunea de salvare, în jurul orei 7:45.

Totodată, autoritățile au anunțat că femeia se află în stare bună și că i se acordă îngrijiri medicale.

„Salvatorii romașcani, sub coordonarea comandantului de detașament, au reușit să extragă, din fântâna cu o adâncime de circa 25 metri, o persoană de sex feminin, în vârstă de 55 ani, conştientă, fără afecţiuni medicale majore. Persoana este asistată de către echipajul SAJ”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News