Federaţia Română de Fotbal şi-a cerut scuze fanilor români

Federaţia Română de Fotbal şi-a cerut scuze fanilor români

FRF a reacţionat azi la plângerile suporterilor români, care acuzau ieri faptul că nu îşi pot alege locul la meciul amical România - Argentina, din 10 august.

Biletele la partida inaugurală a noului Stadion Naţional au fost puse ieri în vânzare, dar membrii fan-clubului naţionalei, cât şi suporterii care au achizionat tichete au reclamat lipsa de organizare a Federaţiei Române de Fotbal.

"Înainte de toate, Federația Română de Fotbal dorește să-și prezinte scuzele și regretele față de inadvertențele și imperfecțiunile manifestate în prima zi a procesului de vânzare a biletelor de intrare la jocul amical România – Argentina, care va marca inaugurarea Național Arena din București, în ziua de 10 august", se menţionează în comunicatul FRF.

Federaţia a oferit şi câteva soluţii pentru rezolvarea problemelor cu biletele:

  • "Politica FRF este aceea de a oferi șanse egale tuturor cetățenilor români de pe teritoriul României și din alte țări de a urmări o partidă de fotbal, de a preîntâmpina specula și de a asigura tuturor spectatorilor confortul pe un stadion de categoria Elite și, implicit, securitatea personală. Astfel se explică decizia ca fiecare persoană să poată achiziționa maxim două bilete"
  • "În mod absolut firesc și obligatoriu, cele două bilete achiziționate de o persoană vor fi alăturate. Cuvintele “repartizare aleatorie”se referă la alocarea biletelor aferente mai multor comenzi. Asta înseamnă, apropo de grupurile de prieteni sau de colegi, care au efectuat mai multe comenzi, că locurile pe care le vor primi, aferent categoriei alese, nu vor fi neapărat alăturate"
  • "Există, într-adevăr, cazurile familiilor, ai căror membri doresc, pe bună dreptate, să asiste la meci de pe locuri alăturate. În aceste cazuri, rugăm solicitanții membri ai aceleiași familii, cu condiția de a fi cumpărat bilete LA ACEEAȘI CATEGORIE, să adreseze un e-mail site-ului de unde au achiziționat biletele respective, specificând numerele comenzilor și alte detalii relevante, precum și solicitarea ca locurile să fie alăturate"

Ne puteți urmări și pe Google News