Două seri, doi lideri și un posibil proiect de țară. Marea șansă a PSD
- Doina Gradea
- 12 noiembrie 2026, 09:42
Doina Gradea. sursa: EvZ
- De la încruntarea lui Bolojan la zâmbetul lui Grindeanu
- Reorganizarea administrativ-teritorială. În sfârșit, un proiect de țară?
- Ialomița și Călărași. Un exemplu care mă privește personal
- Marea problemă a reformei: cei care riscă să își piardă funcțiile
- Marea șansă a PSD. Dar și marele său examen
- Promisiunile sunt bune. Rezultatele vor conta
Două seri, doi lideri și un posibil proiect de țară. Marea șansă a PSD. Primele două seri din această săptămână au fost pline din punct de vedere politic.
Luni seara am avut parte de maratonul președintelui Nicușor Dan. Marți seara, un alt maraton, de această dată al liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a vorbit despre măsurile de reorganizare administrativ-teritorială, despre reducerea aparatului administrativ, dar și despre relansarea economică a României.
Prima seară, cea cu președintele Nicușor Dan, a fost un deliciu.
Efectiv, popcornul mergea excelent.
Nu voi spune nimic mai mult pentru că deja s-a spus destul.
Nicușor Dan este președintele României, ne place sau nu, și își exercită mandatul în maniera pe care o consideră potrivită. Restul este deja parte din spectacolul politic românesc.
Marți seara însă am ascultat cu mare atenție. Nu pentru spectacol, ci pentru conținut. Am vrut să înțeleg exact ce propune PSD aflat la guvernare pe cont propriu, ce măsuri urmează să fie luate, cum ar putea arăta reorganizarea administrativă și, mai ales, în ce direcție se îndreaptă România.
De la încruntarea lui Bolojan la zâmbetul lui Grindeanu
Un prim aspect, poate aparent superficial, dar deloc lipsit de importanță, este că Sorin Grindeanu zâmbește. Vorbește relaxat, explică și încearcă să transmită încredere.
Spre deosebire de Ilie Bolojan, a cărui încruntare permanentă devenise aproape o marcă înregistrată.
Românii s-au săturat de încruntarea bolojenistă. S-au săturat să li se vorbească permanent despre sacrificii, despre cât de rău este, despre ce trebuie să mai suporte și despre ce alte venituri urmează să piardă.
S-au săturat de lipsa de comunicare, de explicațiile insuficiente și de senzația că guvernarea înseamnă exclusiv să iei de la oameni.
Comunicarea nu ține loc de măsuri economice, evident. Dar nici nu este un detaliu nesemnificativ. Oamenii au nevoie să înțeleagă de ce li se cer anumite lucruri și, mai ales, ce primesc în schimb.
Din acest punct de vedere, diferența dintre cele două abordări mi se pare evidentă.
Dincolo de ton și de imagine, ceea ce am auzit marți seara a fost o prezentare a unor direcții care, cel puțin la nivel de intenție, urmăresc relansarea economică și îmbunătățirea nivelului de trai.
Nu știu dacă și cum se vor realiza toate aceste promisiuni. Vom vedea. Și, mai ales, vom simți pe pielea noastră. Dar măsurile prezentate au o logică economică și administrativă pe care eu o înțeleg.
În schimb, mi-a fost foarte greu să găsesc logica măsurilor promovate de Ilie Bolojan, care, în opinia mea, au lovit puternic în economie, au redus veniturile disponibile ale populației și au afectat incredibil de rău mediul privat, fără să ofere o perspectivă credibilă de redresare.
Ni s-a vorbit obsesiv despre ratingul de țară, despre pericolul retrogradării, despre ce se întâmplă dacă nu acceptăm toate sacrificiile cerute.
OK. So what?!
Sigur că ratingul de țară este important. Foarte important. Dar, dincolo de calificativele oficiale ale agențiilor, eu cred că România trăiește de ceva vreme într-o situație economică pe care cetățenii o percep deja ca pe una de criză profundă.
Ne uităm la dobânzile la care ne împrumutăm, la povara datoriei publice, la investițiile care nu mai vin sau la companiile care își reduc activitatea, la profiturile transferate în afara țării și, mai ales, la puterea de cumpărare a românilor.
România nu este oficial în categoria “junk”, dar pentru cei mai mulți dintre noi viața de zi cu zi arată deja ca și cum economia ar fi fost retrogradată.
Reorganizarea administrativ-teritorială. În sfârșit, un proiect de țară?
Dintre toate măsurile prezentate de Sorin Grindeanu, cea care mi-a atras cel mai mult atenția este reorganizarea administrativ-teritorială.
Cred sincer că România are nevoie de această reformă. Nu de ieri, de azi, ci de foarte mulți ani.
Este, poate, primul proiect de țară cu adevărat important despre care aud discutându-se serios în ultimul deceniu.
Pentru că precedentul mare proiect, “România Educată”, al fostului președinte Klaus Iohannis, a rămas, în opinia mea, mai degrabă o colecție de vorbe goalecdecât o transformare reală a sistemului de educație.
România de astăzi nu mai este România de acum 40 sau 50 de ani.
Suntem mai puțini, structura populației s-a schimbat, unele localități s-au depopulat, activitatea economică s-a concentrat în anumite zone, iar costurile de funcționare ale administrației au crescut.
Cu toate acestea, continuăm să funcționăm în mare parte după o organizare administrativă construită pentru o altă realitate demografică și economică.
Avem instituții, structuri, funcții și cheltuieli administrative care trebuie reevaluate. Nu pentru că administrația publică ar fi inutilă, ci pentru că trebuie să devină mai eficientă.
Nu putem continua să întreținem la nesfârșit un aparat administrativ supradimensionat, în timp ce populația scade, iar resursele bugetare sunt tot mai limitate.
Banii publici trebuie să meargă în primul rând către servicii pentru cetățeni, infrastructură, sănătate, educație și dezvoltare economică. Nu către conservarea unor funcții administrative doar pentru că ele există de zeci de ani.
Ialomița și Călărași. Un exemplu care mă privește personal
M-am bucurat să aud despre intenția de comasare a județelor Ialomița și Călărași. Este o discuție care mă interesează în mod special, pentru că eu provin din Slobozia, Ialomița.
Când m-am născut eu, județul Călărași nici nu exista în actuala sa formă administrativă. A apărut în 1981, prin reorganizarea teritorială. La fel, actualul județ Ilfov are în spate mai multe transformări administrative, inclusiv perioada în care a existat Sectorul Agricol Ilfov.
Cu alte cuvinte, organizarea administrativă nu este ceva stabilit pentru eternitate.
S-au făcut modificări în trecut, în funcție de realitățile și deciziile politice ale vremii. De ce nu am putea face și acum, în funcție de realitățile economice și demografice actuale?
Nu văd de ce ar trebui să păstrăm două structuri administrative distincte dacă o singură structură ar putea funcționa mai eficient, cu mai puțini bani și cu servicii publice cel puțin la fel de bune.
Evident, o asemenea decizie trebuie fundamentată economic, administrativ și juridic. Trebuie analizate distanțele, accesul cetățenilor la servicii, infrastructura și particularitățile fiecărei zone.
Dar ideea în sine mi se pare nu doar logică, ci foarte necesară.
Marea problemă a reformei: cei care riscă să își piardă funcțiile
Aici ajungem la partea cea mai complicată.
Nu cred că principala problemă a reorganizării administrativ-teritoriale va fi una tehnică. România are specialiști capabili să construiască un asemenea proiect.
Marea problemă va fi rezistența politică.
Pentru că reorganizarea înseamnă comasări, reducerea numărului de funcții de conducere, dispariția unor structuri administrative și, inevitabil, pierderea unor poziții de putere.
Vor exista lideri locali care se vor opune. Unii vor invoca tradiția, identitatea locală, interesele comunităților sau dificultățile administrative. Unele argumente pot fi perfect legitime și trebuie ascultate.
Dar să nu ne ascundem după deget. Vor exista și destui care vor apăra, înainte de toate, propriile funcții, propriile rețele de influență și propriile interese.
Iar aceștia vor trebui să explice alegătorilor de ce preferă să păstreze o administrație costisitoare în loc să susțină una mai eficientă.
Nu mai merge să ne păcălim unii pe alții.
România are nevoie de o administrație mai suplă, mai profesionistă, mai bine organizată și adaptată realităților actuale.
Și nu mă refer doar la administrația locală. Reforma trebuie să ajungă și la nivel central, în ministere, agenții, autorități și în toate structurile publice unde există suprapuneri de atribuții, birocrație excesivă sau cheltuieli nejustificate.
Altfel, nu vom face o reformă, ci doar vom muta niște organigrame dintr-o parte în alta.
Marea șansă a PSD. Dar și marele său examen
Cred că Sorin Grindeanu și PSD au în față o oportunitate politică foarte importantă.
Dacă reușesc să transforme reorganizarea administrativ-teritorială într-un proiect real, coerent, asumat și pus în aplicare, pot câștiga mult mai mult decât un avantaj electoral de moment.
Pot demonstra că sunt capabili să conducă o reformă structurală de anvergură, cu efecte pe termen lung asupra funcționării statului.
Și, da, cred că un asemenea succes ar putea readuce PSD într-o poziție de leadership pentru viitoarele alegeri.
Nu pentru că oamenii ar trebui să voteze un partid doar pentru că promite o reformă, ci pentru că ar putea vedea, în sfârșit, rezultate concrete.
Nici nu mă aștept ca o reformă de asemenea dimensiuni să fie perfectă din prima zi. Probabil vor exista erori, ajustări și situații care vor trebui corectate. Important este să existe o direcție clară, o fundamentare serioasă și disponibilitatea de a îmbunătăți permanent ceea ce nu funcționează.
Dar pentru asta PSD trebuie să acționeze ca o echipă.
Nu este suficient ca Sorin Grindeanu să prezinte proiecte la televizor, oricât de bine ar suna ele.
Miniștrii PSD trebuie să pună osul la bătaie. Toți. Fără excepție.
Trebuie să existe coordonare între ministere, între conducerea partidului și reprezentanții din teritoriu. Trebuie explicate măsurile, pregătite proiectele legislative, evaluate costurile și urmărită implementarea.
Nu merge ca unii să vorbească despre reformă la București, iar alții să o blocheze în teritoriu pentru că își pierd funcțiile sau influența.
Dacă PSD își asumă acest proiect, trebuie să îl ducă până la capăt. Cu tot cu costurile politice inevitabile.
Pentru că exact aici se va vedea diferența dintre un partid care vrea doar să câștige următoarele alegeri și unul care vrea să lase ceva important în urmă.
Promisiunile sunt bune. Rezultatele vor conta
Mi-au sunat bine măsurile prezentate marți seara de liderul PSD. Mi-au dat, pentru prima dată după multă vreme, sentimentul că se discută și despre cum poate România să crească, nu doar despre ce mai trebuie tăiat, impozitat sau redus.
Măcar jumătate dintre măsurile promise dacă vor fi realizate și dacă vor produce efectele economice anunțate, tot ar putea însemna un pas înainte.
Dar nu voi confunda niciodată intențiile cu rezultatele.
Am văzut prea multe programe de guvernare, prea multe promisiuni și prea multe proiecte prezentate frumos, care ulterior au fost uitate.
De aceea, voi urmări cu atenție ce se întâmplă mai departe.
Cred însă că România are nevoie de un proiect de țară care să depășească interesele de partid și calculele electorale. Un proiect care să modernizeze statul și să îi facă funcționarea mai puțin costisitoare și mai utilă cetățenilor.
Reorganizarea administrativ-teritorială ar putea fi un asemenea proiect.
Iar dacă PSD va reuși să îl realizeze, va avea toate motivele să revendice meritul politic.
Dacă nu, va fi încă o promisiune frumoasă, într-o țară care a auzit deja prea multe.