FCSB – Dinamo, interzis în Ghencea. Gigi Becali ar putea pierde sume mari

FCSB – Dinamo, interzis în Ghencea. Gigi Becali ar putea pierde sume mari Gigi Becali. Sursa foto: Arhiva EVZ

Derbyul FCSB – Dinamo nu se va juca în Ghencea, așa cum a sperat Gigi Becali, iar echipa acestuia ar putea pierde sume mari de bani. Mulți fani nu vor avea ocazia să participe la acest meci.

Gigi Becali ar fi sperat să câștige 400.000 de euro din vânzarea biletelor, dacă derby-ul FCSB-Dinamo s-ar fi jucat în Ghencea. Aceasta nu este singura problemă. Peste 23.000 de fani nu vor avea ocazia să participe la meci.

„Poate suntem proşti, dar nu foarte proşti. Online nu putem să verificăm unde se duc biletele. Aşa că, e posibil din 6.000 de bilete, 5.000 să se ducă la Dinamo. Atunci, le vom vinde steliştilor şi chiar ştim 5.000 de stelişti. Cei din provincie, care vin de regulă la meciuri şi vor să vină şi acum, trebuie să ia legătura cu Peluza Nord, cu noi. Ştiu oameni care vin şi când jucăm la Sibiu, şi când jucăm la Craiova. Acestora trebuie să le dăm bilete. N-avem ce face“, a explicat, la Orange Sport, managerul FCSB, Mihai Stoica.

El a mai spus că s-a așteptat să primească un refuz. „Au cerut ceva imposibil, o poliţă de asigurare pe care nimeni n-o poate emite pentru gazon. De când a cerut CSA așa ceva, mi-am dat seama că nu vom juca pe Ghencea. Totuși, nu credeam că se poate nesocoti un ordin venit de la Minister“, a spus Stoica.

Ne puteți urmări și pe Google News

Derby-ul dintre FCSB și Dinamo se va disputa pe Stadionul Arcul de Triumf.

Superliga, etapa a doua

Vineri, 21 iulie

Sepsi – FC U Craiova 1948 18.30

UTA – CFR Cluj 21.30

Sâmbătă, 22 iulie

Farul – FC Voluntari 18.15

FCSB – Dinamo 21.30

Duminică, 23 iulie

Poli Iași – Hermannstadt 18.30

Universitatea Cluj – Rapid 21.30

Luni, 24 iulie

Botoșani – Petrolul 18.30

Universitatea Craiova – Oțelul 21.30

Becali ar fi fost dispus să plătească mai mult

Ieri, Gigi Becali a declarat că ar fi fost dispus să plătească și 10 milioane de euro pentru a putea juca pe stadionul Ghencea, dar că a fost refuzat de CSA Steaua.

„Fac ofertă publică: dau 10 milioane în contul lor ca să jucăm meciul cu Dinamo. Ei acum aud, să mă contacteze. Facem contractul și azi bag banii. Imediat, într-o oră. Mă duc până la bancă și bag banii, 10 milioane la dispoziția lor. Ce se distruge plătiți din banii ăia, apoi îmi dați restul de bani înapoi și gata, punct”, a spus Gigi Becali.

După această dispută, Corpul de control al premierului Marcel Ciolacu a efectuat verificări cu privire la activitatea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru a vedea modul de administrare a Complexului sportiv Steaua Ghencea.