FBI, la 14 ani de la atentatele teroriste: Nu există o ameninţare "specifică şi credibilă" contra SUA pentru 11 septembrie
- Radu Andreea
- 11 septembrie 2015, 07:27
Biroul Federal de Investigaţii din SUA (FBI) nu a constatat vreo ameninţare "specifică şi credibilă" la adresa Statelor Unite în perspectiva marcării, vineri, a 14 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, a declarat joi directorul FBI, James Comey, într-o conferinţă pe tema informaţiilor, organizată la Washington, potrivit AFP.
''Nu există o ameninţare specifică şi credibilă referitoare la această aniversare. Dar, evident, există o serie de ameninţări pe care noi continuăm să le supraveghem'', a spus Comey, făcând referire la activităţile reţelei teroriste Al-Qaida şi ale grupării jihadiste Statul Islamic, potrivit Agerpres.
Prezent la aceeaşi conferinţă, şeful Agenţiei de Securitate Naţională a SUA (NSA), amiralul Michael Rogers, a estimat că 11 septembrie ''este în mod clar o dată cu rezonanţă pentru mulţi oameni''.
''Auziţi persoane care vorbesc despre această dată, dar eu nu aş spune că este atât de important ca ceea ce am putut vedea în ultimii 14 ani'', a afirmat Rogers.
Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au cauzat moartea a circa 3.000 de persoane la New York şi Washington.
În 2012, tot pe 11 septembrie, a fost comis un atentat contra consulatului SUA la Benghazi, oraş din nord-estul Libiei, în acest incident pierzându-şi viaţa ambasadorul american Christopher Stevens şi alte trei persoane.