FBI acuză China comunistă de spionaj asupra tehnologiei AI
- Alexandru Sălăvăstru
- 26 decembrie 2023, 13:04
FBI acuză China de furtul de tehnologie în domeniul inteligenței artificiale. Potrivit oficialilor, chinezii ar fura această tehnologie pentru a efectua atacuri cibernetice masive în SUA și în alte țări.
FBI este din ce în ce mai îngrijorat de furturile frecvente de date de profil înalt. Acestea vizează corporațiile și agențiile guvernamentale americane.
Inteligența artificială, domeniul vizat de atacurile Chinei, susține FBI
Inteligența artificială sofisticată ar permite Chinei să sporească amploarea și eficiența a datelor colectate în mod fraudulos. Ulterior, acestea ar putea fi mai ușor analizate și folosite împotriva democrațiilor din întreaga lume.
FBI, împreună cu alte agenții de informații occidentale, s-a întâlnit cu liderii din industrie în octombrie pentru a discuta despre această amenințare.
SUA și China sunt prinse într-o cursă a înarmării în ceea ce privește tehnologia. Această cursă remodelează modul în care sunt purtate războaiele, anunță Wall Street Journal.
„Spionaj corporatist” pentru a fura tehnologia AI de la firmele care o dezvoltă
Fostul director al Apple, Xiaolang Zhang, a fost arestat în iulie 2018 în timp ce încerca să se îmbarce într-un zbor spre Beijing cu secrete comerciale furate. El a pledat vinovat și va fi condamnat în februarie.
Apoi, anul trecut, Applied Materials a dat în judecată rivalul Mattson Technology, deținut de chinezi, susținând că un inginer care a plecat din companie a furat secrete comerciale.
Compania produce cipuri de calculator suficient de puternice pentru a rula programe de inteligență artificială de top.
FBI protejează companiile americane care dezvoltă tehnologia
În ultimii ani, FBI a fost mai interesat de furturile de la firme precum Applied. Potrivit acestora, chiar dacă China ar fi pus mâna pe cele mai recente programe de inteligență artificială, acestea ar fi fost depășite în câteva luni.
China a fost legată de încălcări uriașe ale datelor la Marriott. Atunci au fost furate milioane de înregistrări ale clienților. De asemenea, a fost vizat asigurătorul de sănătate Elevance Health și agenția de credit Equifax.
De asemenea, în 2015, la Office of Personnel Management au fost furate 20 de milioane de dosare personale ale lucrătorilor guvernamentali și ale familiilor acestora. Apoi, în 2021, zeci de mii de servere pe care rulează Microsoft Exchange Server, care stă la baza Outlook, au fost afectate.