Farsă de 1 aprilie încheiată prost, la Bruxelles. Confruntări între poliție și 2.000 de manifestanți
- Ionel Sclavone
- 2 aprilie 2021, 12:38
O farsă pregătită pentru 1 aprilie, la Bruxelles, s-a sfârșit cu o confruntare între 2.000 de belgieni care doreau să participe la un concert și forțele de ordine.
O farsă de 1 aprilie s-a transformat într-o confruntare dintre poliție și aproximativ 2.000 de persoane. S-a întâmplat în Bruxelles, capital Belgiei. Belgienii au dat curs unui anunț – păcăleală, postat pe Internet, care anunța un concert. Anunţul privind concertul a fost publicat pe Facebook încă din luma martie. Așa-zișii organizatori anunțau că pe scenă vor fi mai mulți DJ. Ulterior, pe Facebook a apărut și o dezmințire, autorii anunțului preciznd că este vorba despre o farsă, după cum relatează publicația Le Soir.
Cu toate acestea, în ziua programată pentru spectacol numeroși oameni și-au făcut apariția la locul stabilit pentru întâlnire. Aproximativ 2.000 de oameni s-au strâns într-un parc din Bruxelles, Bois de la Cambre, așteptând să înceapă spectacolul. Aceștia au încălcat regulile de protecție sanitară impuse de autorități pentru a îngrădi răspândirea coronavirusului.
O farsă încheiată prost
Belgienii nu au crezut că au fost victimele unei farse decât în momentul în care în zonă și-a făcut apariția și poliția belgiană. În acel moment, adunarea s-a transformat într-un protest spontan anti-restricții. La vederea polițiștilor, mulți dintre participanți au început să strige „Libertate!” şi să arunce cu diverse obiecte spre forţele de ordine.
Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, pentru a-i dispersa pe cei aproximativ 2.000 de oameni, după cum relatează BBC. În confruntare, trei poliţişti au fost răniţi, potrivit oficialilor. Aparent, alţi doi oameni au fost răniţi. Patru persoane au fost ridicate și arestate de polițiști.
Procurorii au anunțat că au început o anchetă pentru a afla cine se află în spatele anunţului de pe Facebook.
Autoritățile nu tolerează astfel de manifestări
Primarul capitalei belgiene, Philippe Close, a spus că înţelege faptul că oamenii îşi doresc să iasă din case și să-și reia viața normală. El a precizat, însă, că astfel de adunări nu vor fi tolerate
Conform măsurilor impuse de autorităţile belgiene, adunările în aer liber sunt limitate la patru persoane. Belgia, cu o populaţie de 11,5 milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent peste 882.000 de cazuri de Covid-19 şi 23.000 de decese asociate.
Sursa foto: lesoir.be