Fantoma contra coronavirusului. „Bântuie” pe timpul nopții

Fantoma contra coronavirusului. „Bântuie” pe timpul nopții

 Locuitorii unui sat din nord-estul Malaeziei sunt înspăimântați de o apariţie albă, cu părul lung care îi „bântuie”. Fantoma le recomandă să rămână acasă şi să respecte măsurile de izolare impuse pentru stoparea răspândirii epidemiei de coronavirus.

 

„Fantoma” este Muhammad Urabil Alias, un locuitor din satul Kemaman, care a avut ideea să se constumeze cu un veşmânt lung, alb, o mască şi o perucă şi să patruleze în timpul nopţii.

„Urmăream ştirile şi vedeam că tot mai mulţi oameni mor (...) Am decis să îi sperii pe localnici”, astfel încât să respecte izolarea, a declarat pentru AFP bărbatul în vârstă de 38 de ani.

În Malaysia sunt impuse măsuri stricte de izolare pentru a preveni răspândirea coronavirusului, ordonând izolarea la domiciliu şi închiderea şcolilor şi a tuturor întreprinderilor neesenţiale, scrie Agerpres.

Malaysia a înregistrat peste 5.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 80 de decese.

Această iniţiativă inedită de a-i convinge pe oameni să rămână acasă s-a dovedit eficientă într-o ţară în care se menţine credinţa în fiinţele supranaturale.

Un locuitor din acest sat, a explicat că atunci când tinerii văd „fantoma" pe străzi, „aleargă ca nebunii ca să intre la ei în casă". El a adăugat că „acum, înainte să iasă, ei verifică dacă fantoma este sau nu în preajmă”.

Când Muhammad Urabil Alias a publicat pe reţelele sociale o fotografie cu el costumat în fantomă, aceasta a avut rapid succes. Motiv pentru care poliţia a venit la el acasă.

Acesta a povestit că iniţial s-a temut că va fi arestat, însă agenţii l-au felicitat pentru iniţiativă şi au dorit să facă împreună o fotografie.

O iniţiativă similară a fost adoptată şi în Indonezia, după cum a relatat Reuters la începutul săptămânii. În satul Kepuh, de pe insula Java, au patrulat  mai multe „fantome"  în speranţa că o superstiţie străveche îi va ţine pe oameni în case, departe de coronavirus.

Ne puteți urmări și pe Google News