Exploited cântă în România

Exploited cântă în România

Ediția din acest an a festivalului Rock la Mureș, va avea loc în perioada 13 – 14 iulie 2018, la Periam – Port, în județul Timiș, iar capul de afiș al eveniemntului e deținut de celebra trupă britanică The Exploited.

Festivalul Rock la Mureş, primul eveniment  de acest gen „open – air“ din ţara noastră, a luat naştere în vara anului 2002, la iniţiativa a doi pasionaţi de muzică, Helmuth Jost şi Nicolae Buda („Nita“). După ce au organizat câteva concerte rock în zona Periamului, cei doi s-au hotărât să pună bazele unui festival „ca afară“ şi au reuşit să adune în mirifica locaţie din Periam – Port, la malul Mureşului o serie de formaţii autohtone şi străine care au dat o culoare deosebită acestei manifestări.

Ediția din acest an are în ofertă cinci scene muzicale, iar cei prezenți vor putea campa gratuit. 

Alături de mult – așteptatul concert The Exploited, programat în 14 iulie, la Rock la Mureș va fi prezentă și binecunoscuta trupă autohtonă Șuie Paparude. Mai vin Bucovina, o formație de folk metal tradițional din România, care a scos albumul de debut în vara lui 2006 sub numele de „Ceasul Aducerii-aminte”, la casa de discuri Lupii Daciei; E-an-na, o trupă înființată în 2014 la Sibiu, care cântă folk-metal și s-au bucurat încă de la început de succes, primind din 2015 premii la concursurile de gen. Formaţia Apocalips a lansat anul trecut un DVD aniversar. Primul concert al formaţiei din Sânnicolaul Mare a avut loc în data de 18 octombrie 1996 în faţa a 600 de spectatori.

Scena dedicată muzicii drum and bass aduce sounduri jungle, neurofunk, technoid sau darkstep. Printre cei care voravea grijă ca atmosfera să fie una de neuitat se numără duetul Counterstrike, cu rădăcini în Europa și Africa de Sud .

Artiștii prezenți la scena Techno Stage vă vor încânta cu sound-uri eclectice din diverse genuri ale muzicii de acest gen. Printre artiștii care vor asigura nopți de neuitat pe malul Mureșului se numără JUST 2, DJ-ul care a reprezentat România în acest an în Ibiza, la Burn Residency. O altă scenă prezentă la festivalul Rock La Mureș va fi dedicată jam – session – urilor și karaoke-ului. La această scenă , care va funcționa non – stop , organizatorii vor asigura condiții tehnice adecvate unor inedite sesiuni de jam – session.  Maestrul de ceremonii de la scena jam – session și karaoke va fi Nicolae Buda (Nita), iar noaptea, aici se va desfășura un after – party.

Toți donatorii de sânge vor avea acces gratuit în festivalul Rock la Mureș, cu condiția de a prezenta carnetul donatorului la intrare. De asemenea, persoanele cu dizabilități.  Biletele online pentru festivalul Rock la Mureș pot fi achiziţionate numai până pe data de 6 iulie aici. Biletele și abonamentele se pot achiziționa de la fața locului, prețul unui bilet pentru o zi este de 60 lei iar un abonament pentru 2 zile, costă 80 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News