Excluderea partidului oligarhului Ilan Șor de la alegeri se rejudecă. Decizia Curții de Apel a fost anulată

Excluderea partidului oligarhului Ilan Șor de la alegeri se rejudecă. Decizia Curții de Apel a fost anulatăIlan Șor. Sursa foto: Arhiva EVZ

Curtea Supremă de Justiției (CSJ) a anulat decizia Curții de Apel Chișinău privind anularea hotărârii Comisiei Situații Excepționale (CSE) de excludere a candidaților Partidului Politic Șansă din cursa pentru alegerile locale din noiembrie.

Decizia a fost pronunțată vineri, 22 decembrie, de magistratele CSJ Aliona Miron, Aliona Donos și Diana Stănilă. Cauza a fost returnată, spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

„Se admit recursurile depuse de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova şi Serviciul de Informații şi Securitate. Se casează integral hotărârea din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel Chişinău şi se restituie cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,Șansă” împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, terț Serviciul de Informații și Securitate cu privire la anularea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03 noiembrie 2023, spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune niciunei căi de atac.”, se arată în decizia CSJ, publicată de tv8.md.

Partidul ”Șansă” controlat de Ilan Șor nu a putut candida la alegerile locale

Pe 12 decembrie, Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) prin care membrii Partidului „Șansă”, controlat de Ilan Șor,  nu au putut candida la alegerile locale din acest an. Decizia a fost luată de același complet de judecată care anterior a declarat inadmisibilă contestația depusă de Partidul „Șansă”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat atunci că va contesta decizia la CSJ.

În urma acestui anunț, liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, l-a acuzat pe Daniel Vodă de imixtiune în justiție și presiune asupra judecătorilor. Lungu a mai spus că va sesiza în acest sens Procuratura.

Premierul Dorin Recean a criticat dur decizia pronunțată marți, 12 decembrie de magistrații Curții de Apel Chișinău, prin care, de fapt, a fost anulată dispoziția CSE care scotea candidații partidului Șansă în afara cursei electorale la alegerile locale.

„Vă rog să reținem trei nume: Palanciuc Ecaterina, Negru Veronica și Duduca Ina. Acest complet de judecată a decis să anuleze decizia CSE, prin care s-a intervenit și s-a curmat activitatea criminală în procesul electoral local din Republica Moldova. Aceste grupări criminale au fost finanțate și susținute pe față de Kremlin. Se creează așa situație când un grup criminal poate să vină, să facă ce își dorește. Să își bată joc de oameni, iar statul să nu aibă dreptul să intervină. Noi credem altfel. Statul va interveni de fiecare dată când securitate va fi amenințată”, a declarat Premierul Dorin Recean.