Exercițiu NATO în Marea Neagră, spionat de un avion rusesc

Exercițiu NATO în Marea Neagră, spionat de un avion rusesc

Nave românești și străine au respins „atacurile” ambarcațiunilor pline cu „teroriști”.

Oimpresionantă flotă, coordonată de NATO, a efectuat, ieri, exerciții de luptă antisubmarin și împotriva avioanelor inamice, de respingere a atacului unor nave și a unor ambarcațiuni cu „teroriști” la bord.

Exerciţiul din Marea Neagră s-a diferenţiat, faţă de celelalte organizate în anii trecuţi, prin executarea rapidă a unui număr mare de activităţi militare, simulându-se o intensitate de luptă majoră într- un timp foarte scurt. A fost primul exercițiu în care navele românești au participat, sub directa comandă a NATO, în Marea Neagră. Exerciţiul a fost „spionat” de un avion rusesc, IL 20, care a survolat zona de la o altitudine de 3.000 de metri, deasupra apelor internaţionale ale Mării Negre. Prezent la aplicaţie, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a confirmat survolul, precizând că „este normal ca avioanele de supraveghere electronică să culeagă informaţii, aşa cum fac şi avioanele NATO Hawcs în această zonă”. La exercițiu au participat cel puțin 12 nave ale Grupării Navale NATO 2 și ale Forțelor Navale Române, trei aeronave MIG ale Forțelor Aeriene Române și două elicoptere Puma Naval.