EXCLUSIV! Rețeaua de agenți a lui Putin! Bogdan Teodorescu despre cele trei categorii de agenți. VIDEO

EXCLUSIV! Rețeaua de agenți a lui Putin! Bogdan Teodorescu despre cele trei categorii de agenți. VIDEO

Cât de influent este la ora actuală Vladimir Putin în țările occidentale? Răspunsul la această întrebare îl află pe pielea lor toți liderii din vest, care cu cât sunt mai vehemenți împotriva liderului rus, cu atât au probleme mai mari cu menținerea puterii în propria țară, după opinia mai multor analiști.

Invitat în podcastul „România lui Cristache”, profesorul Bogdan Teodorescu susține că Putin și-a construit o rețea de influență, cu mult timp înainte de izbucnirea conflictelor militare.

„Putin, pe toată această perioadă, înainte de a deveni agresor, a făcut două lucruri evidente. În primul rând a împânzit Europa cu oamenii lui, lucru care se vede și în momentul de față, construind o super rețea de influență, de agenți, în diverse forme.”, este de părere analistul politic.

 „Idioții utili” – cei mai eficienți agenți

„Agenții sunt de trei feluri. Primul este agentul, cel plătit, cel cu misiune, cel cu temă scrisă. Al doilea este ceea ce se numește idiot util. A treia sunt interesanții. Sunt oameni importanți din societate care preferă să spună altceva decât mainstream-ul, curentul principal, pentru a ieși în evidență”, consideră profesorul Bogdan Teodorescu. În opinia acestuia, misiunea lui Putin a fost deosebit de facilă mulțumită politicii de la Bruxelles, care a impus ideologii noi cu forța, în care mulți dintre europeni nu se regăsesc.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Agresivitatea cu care Bruxelles a încercat să impună aceste lucruri a frustrat, a alienat pături largi de populație care a căutat mesaje în contradicție cu mesajele transmise de Bruxelles. Corectitudinea politică a însemnat că despre anumite teme noi nu mai vorbim. Ori despre acele teme se vorbea la bar cu prietenii, la un schnaps acasă, cu soția, cu copiii. Clasa de mijloc europeană, clasa de mijloc americană sunt frustrate de acest avans al ideologiilor.”, a mai spus profesorul.

„Vladimir Putin a fost un mesager interesant pentru europeni”

Masele de europeni dezamăgiți de noul discurs venit de la Bruxelles s-au regăsit în viziunea lui Vladimir Putin, care a știut să speculeze această nemulțumire a europeanului de rând.

„Și-a forjat o ideologie rusă care să vină în întâmpinarea tăcerilor clasei politice europene. Ei nu vorbeau despre creștinism, rușii vorbesc. A treia Roma, panslavism, pravoslavnicii... Ei nu vorbeau despre tradiția Europei și despre realitatea etnică a Europei, el vorbea despre această tradiție. Ei nu vorbeau despre nevoia ca țările să fie ceea ce sunt și națiunile să se conserve ca atare, el vorbea despre acest lucru. Europa se uita la el ca la un mesager interesant: alb, european, creștin, care susținea lucruri pe care liderii lor din țara lor nu le mai susțineau. În fața acestei realități, dublate de ipocrizia clasică a Vestului, care a făcut afaceri cu Putin atât amar de vreme.”, a conchis analistul politic Bogdan Teodorescu.

Urmăriți întreaga ediție a podcastului „România lui Cristache” pe canalul de Youtube EVZ Capital.