Lideri PSD ar fi „tocmit” avocați și ar fi încercat să intervină pentru Gheorghe Bunea Stancu, baronul de Brăila, aflat acum în arest la domiciliu într-un dosar DNA de abuz în funcție și conflict de interese. Președintele suspendat al Consiliului Județului (CJ) Brăila încheia contracte publice cu firme apropiate, printre care și una controlată chiar de acesta.

Avocați de la partid

Agitația pesediștilor vine ca urmare a vechilor amenințări ale lui Bunea, publicate în presă, când acesta susținea că îi va turna pe toți din partid dacă va fi arestat.

Deloc întâmplător, apărătorii lotului Bunea – din care mai fac parte Florin Mija (vicepreședinte CJ Brăila) și Nicolae Moisiu (funcționar public) – ar fi fost găsiți de PSD. Informația ne-a oferit-o, dintr- o scăpare, chiar unul dintre cei patru avocați. Acesta ne-a spus că a fost trimis să-l reprezinte pe baron de lideri politici importanți și nu de familia Bunea.

Ture de senator la DNA

Mai mult, senatorul PSD Gheorghe Saghian ar fi avut o tentativă de intervenție la DNA pe 7 august, în momentul în care procurorii efectuau percheziții acasă la Bunea. Un automobil cu numărul ____ VLD, în care se afla senatorul a oprit în fața DNA Galați. În momentul în care a observat un grup de jurnaliști ce aștepta sosirea la audieri a lui Bunea, Saghian și șoferul au demarat în trombă.

Senatorul împărțea ulei și zahăr din mașina lui Nica

Gheorghe Saghian este mâna dreaptă a lui Dan Nica, lider important în PSD (fost ministru al Comunicațiilor și Afacerilor Interne și actual europarlamentar).

A ajuns senator tocmai pentru că a fost sprijinit de Nica, șeful filialei județene a PSD Galați, ca răsplată a faptului că Saghin se ocupa de campaniile sale electorale. Actualul parlamentar PSD împărțea, așa cum a scris EVZ în 2006, făină și ulei cu mașina primită de la Parlament de Dan Nica, B-59-PDP, în campania electorală pentru Primăria Fârțănești. Senatorul PSD și europarlamentarul Dan Nica nu au putut fi contactați, până la închiderea ediției, pentru a ne oferi vreo reacție despre acest subiect.3

„Lasă, măi, că vorbesc cu… vorbesc cu Nica”

Cert este că între Dan Nica, șeful PSD Galați, și baronul de Brăila este o legătură strânsă, așa cum reiese chiar din interceptările din dosarul „Mită la PSD”. În acest caz apare o conversație, din data de 7 martie 2009, între omul de afaceri Ioan Niculae și președintele suspendat al CJ Brăila.

Cei doi negociau anumite numiri în funcții publice. În timp ce Niculae îi cerea să vorbească cu Ilie Sârbu, Bunea îl asigura că rezolvă altfel. „Lasă, măi, că vorbesc cu… vorbesc cu Nica (vicepremier și ministru al Administrației și Internelor la acel moment -n.r.). Lasă-mă, că știu eu pe unde să o iau. Dup-aia îl sun pe el”, spune Bunea în cadrul negocierilor cu omul de afaceri de la InterAgro.

Amenințările baronului

Mai mult, în acest an, publicația enational.ro a publicat o serie de presupuse declarații ale baronului de Brăila în cadrul unor întâlniri cu niște apropiați. Conform acestei surse, Gheorghe Bunea Stancu își amenința colegii că îi va turna pe toți dacă el ajunge să fie arestat de procurorii DNA. „Nu o să pic doar eu ca prostul, vă iau pe toți după mine! Pe toți! Până și pe procurorii care m-au scos până acum! Mă duc eu, trag tot județul după mine, și Bucureștiul, ne ducem cu toții la mititica!”, erau amenințările sale.

Te-ar putea interesa și: