Exclusiv. Jocurile de noroc ajung din urmă numărul de biserici. Nu există comună fără agenții

Exclusiv. Jocurile de noroc ajung din urmă numărul de biserici. Nu există comună fără agențiiProcesiune cu moaște la hramul Bisericii „Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc”. Sursa: Wikipedia

Bisericile, jocurile de noroc și farmaciile par să fie afaceri cu adevărate prolifice în România. Ultima statistică a INS arată că la nivel national sunt peste 15.000 de agenții de pariuri în țara noastră.

Conform statisticilor, în România sunt 8.000 de farmacii și peste 15.000 de agenții de jocuri de noroc. Bisericile sunt în număr de 18.000 mii. Datele arată că industria jocurilor de noroc este cu adevărat în ascensiune în țara noastră. Nu mai puțin de 800 de companii care se ocupă cu astfel de activități sunt înregistrate la nivel național. Iar distanțele față de orașe nu i-a oprit pe investitori să ajungă și în zonele rurale. Culmea și acolo se pare că au un succes nebun, odată ce nicio agenție nu a fost închisă.

De altfel, sectorul jocurilor de noroc este unul extrem de profitabil. Potrivit datelor din spațiul public, această industrie generează 600 de milioane de euro pentru bugetul de stat. Pe de altă parte sunt și foarte mulți români angajați în acest sector. Vorbim despre 45.000 de persoane care lucrează în industrie. Doar că în materie de informare și prevenire pe parte de dependență, România stă prost. Asociația Organizatorilor și Producătorilor de Jocuri de Noroc din România (AOPJNR) spune că are campanii în acest sens.

Zonele sărace cele mai vizate pentru astfel de afacerile pe bază de noroc

Cu toate acestea, sălile de jocuri de noroc și cazinouri sunt pline în majoritate de aceiași clienți. Semn că tentativele de conștientizare asupra pericolului sunt clar trecute cu vederea de către jucători.

Culmea este că cele mai vizate locații și zonele unde agențiile sunt pline ochi sunt și cele mai sărace. De la comune la cartiere sărace din marile orașe, toate sunt impânzite de jocuri de noroc, spun specialiștii. Ei explică fenomenul prin faptul că sărăcia este cea îi impinge pe oameni către aceste locuri. Indiferent de cât de puțini bani ar avea, tentația că ar putea face mai mulți, fără efort, este mult prea mare. Așa că indiferent cât ar fi de săraci, oamenii fac rost de diferite sume pentru a juca. Chiar dacă asta înseamnă să se îndatoreze, pentru că foarte puțini dintre ei sunt cei care câștigă. Iar odată intrați în acest cerc vicios foarte mulți dintre ei rămân prinși

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro