EXCLUSIV. George Simion a reacționat! Replica AUR privind speculațiile BOR

EXCLUSIV. George Simion a reacționat! Replica AUR privind speculațiile BOR Sursa: EVZ

Într-o declarație oferită siteului evz.ro, George Simion a vorbit despre comunicatul pe care l-a transmis, astăzi, Biserica Ortodoxă Română. Speculațiile făcute par a se îndrepta către partidul AUR, deși nu a fost făcută nicio legătură directă.

După ce Biserica Ortodoxă Română (BOR) a lansat în spațiul public un nou mesaj îndreptat către AUR, copreședintele formațiunii, George Simion, a reacționat. Iată ce replică a avut politicianul, în exclusivitate pentru evz.ro.

Replica avută de George Simion, în urma comunicatului lansat de BOR

1. AUR nu e pomenit în comunicat;

2. Reacția patriarhiei e firească, ținând seama de acuzele la care a fost supusă în ultima vreme;

Ne puteți urmări și pe Google News

3. AUR îi îndeamnă fățiș pe preoti să nu facă propagandă politică;

4. Lumea cezarului nu e a lui Hristos;

5. Asta nu înseamnă că nu suntem cu biserica, dar o facem cu mijloacele luptei politice, în care preoții nu au ce caută”, a transmis George Simion.

BOR a lansat un mesaj public, în care, chiar dacă nu vorbește cu subiect și predicat, despre AUR, se referă în mod evident la această formațiune politică.

„Creștinismul autentic asimilat, exprimat într-un mod de viață fondat pe o gândire luminată de cuvintele lui Hristos și hrănită de cunoaștere, nu parazitată de ignoranță, lene intelectuală și spirituală, sau întunecată de umbrele ideologiilor politice și ale patologiilor credinței de tip magic (bigotismul, formalismul religios, ritualismul sterp), acest creștinism sănătos care celebrează alteritatea prin respect acordat celuilalt, nu se exprimă niciodată obraznic, agresiv și agramat de la înălțimea unui reper public”, au spus reprezentanții BOR în cadrul unui comunicat.

Primul mesaj a fost lansat săptămâna trecută

Alternativele hâde la această manifestare publică a credinței reale exprimă doar surogate de creștinism confiscat politic și ideologic, de care Biserica se dezice ferm.

„Biserica se dezice, la fel de ferm, de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din trecut sau din prezent, indiferent de faptul că aceștia au mimat sau mimează public creștinismul, concomitent cu acte grave de opresiune sau încălcare a principiilor unei societăți democratice și reverențioase față de valorile creștine pe care s-a edificat”, a mai transmis BOR.

Săptămâna trecută, instituția religioasă redacta un comunicat: „Confundarea programatică a (ultra)naţionalismului zgomotos exacerbat şi grav compromis ideologic cu patriotismul luminat şi echilibrat de credinţa în valorile fidelităţii religioase, culturale şi spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creştin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor.”

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro