Frumoasa Delia Matache, una din cele trei cele mai mari voci ale muzicii comerciale românești din ultimii cel puțin 15 ani, alături de Loredana Groza și Andra, era în adolescență o fetiță foarte timidă.
Îmi amintesc de ea, într-o frumoasă zi de vară a anului 2000, când stabilisem o întâlnire pentru un interviu și o ședință foto, interviu pe care urma să-l public într-un ziar bulevardier recent înființat. Delia avea puțin peste 18 ani.
Fixasem ca punct de întâlnire, și ca loc în care să facem fotografiile, în fața Operei Române, un loc cu niște cadre arhitecturale deosebite, coloane și arcade de marmură albe care ar fi scos-o, consideram, foarte bine în evidență.
Delia și-a făcut apariția într-o rochiță multicoloră, încălțată cu niște sandale albe (nu se văd în fotografii, dar chiar așa a fost), fardată discret și.. însoțită. De un tip la vreo 25-26 de ani, subțirel, blonduț, cam șters, într-un costum banal. Nu mi l-a prezentat și el nici nu a catadicsit să facă gestul de a-și spune numele, așa că l-am lăsat în pace să-și păzească mașina cu care o transportase pe micuța Delia.
A fost o ședință foto destul de scurtă. I-am comentat puțin machiajul, iar Delia s-a simțit datoare să-mi spună că ”Da, am o problemă cu ochii”, deși eu nu mă referisem decât la faptul că trebuia să-și fi dat cu mai mult contur. În trecăt fie spus, Delia are ochii ușor exoftalmici, probabil din cauza unei conjunctivite mai vechi. Ceea ce nu-i știrbește absolut deloc din frumusețe și din farmecul ei incontestabil.
Citiți articolul integral și urmăriți fotografiile în Rețete și vedete.