Exclusiv. Bădălău află abia săptămâna viitoare dacă iese din închisoare. Contestația amânată din cauza zilelor libere

Exclusiv. Bădălău află abia săptămâna viitoare dacă iese din închisoare. Contestația amânată din cauza zilelor libere

Niculae Bădălău mai are de stat după gratii cel puțin până săptămâna viitoare, deși contestația sa la mandatul de arestare preventivă ar fi trebuit în mod normal să se judece astăzi.

Totuși din pricina zilelor libere din această perioadă, chiar dacă la fiecare instanță există complete de permaneță niciun magistrat nu s-a grăbit nici să motiveze arestarea preventivă, nici să trimită dosarul la instanța superioară, nici să-l judece pe Bădălău, așa că fostul lider PSD rămâne după gratii cel puțin până luni.

Asta, dacă într-un caz optimist judecătorii se vor mobiliza și vor trimite și dosarul și se va da si termen de judecată în aceeași zi. Cert este că până una alta, seniorul rămâne la arestul central acolo unde își execută mandatul de arestare primit în dosarul de dare de mită și trafic de influență. Până acum în vizită la el s-a prezentat fiul său, Gabi Bădălău, care i-a adus cele necesare, haine, dar și mâncare astfel încât statul în spatele gratiilor să fie mai puțin dureros.

Bădălău a încercat să-i dea mită lui Dan Păsat

De altfel, spun procurorii că tocmai familia și faptul că a încercat să le obțină niște bani de la stat copiilor l-au făcut pe Niculae Bădălău să ajungă după gratii. Mai exact acesta ar fi încercat să dea mită lui Dan Păsat, fost parlamentar PNL, actualmente edil la o primărie din Giurgiu pentru ca firmele copiilor săi să obțină niște contracte frumușele cu statul. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar fostul parlamentar PNL s-a dus la DNA unde a explicat ce anume îi cere Bădălău să facă.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce a semnat și o declarație în acest sens, Dan Păsat a ieșit eliberat pe ușa procurorilor, în locul lui venind Niculae Bădălău care s-a ales și cu o pereche de cătușe, dar și cu un mandat de arestare pentru 30 de zile.