EVZ CHIȘINĂU. Un șantier întins pe două secole. Apeductul din Fălești se construiește de 30 de ani
- Olga Țîganescu
- 16 aprilie 2014, 04:35
Din cauza apei din fântâni, cu nitrați, localnicii au dinții stricați și îi dor rinichii
Locuitorii din raionul Fălești așteaptă de mai mulți ani ca lucrările de construcție a apeductului să ia sfârșit. Acesta trebuia să fie dat în folosință acum un an, însă pentru finalizarea lucrărilor nu ajung resurse financiare. Între timp, ţevile au început să se fisureze, iar oamenii continuă să bea apă cu nitraţi.
Localnicii spun că așteaptă cu nerăbdare ca să bea și ei apă curată de la robinet, dar parcă tot nu mai vine momentul. Mai mult, apa cu nitrați le ruinează sănătatea, le distruge dinții.
„Așteptăm să fie gata apeductul de ani de zile. Au cheltuit atâția bani și nu se mai găsesc puțini pentru a încheia lucrările. Nu știu. Mi s-au stricat toți dinții. Bani nu avem să-i reparăm. Mai tragem și noi nădejde că peste vreun an va fi gata apeductul și om avea și noi apă bună de băut”, susține o locuitoare din Fălești.
De partea localnicilor sunt și medicii, care susțin că apa din fântâni, plină cu nitrați, face mult rău sănătății. Medicii din raion spun că oamenii îşi pun sănătatea în pericol când consumă apa din fântâni. „Atacă smalţul dinţilor, oasele, organele interne. Avem morbiditatea la boli cum ar fi hipertensiunea arterială, calculii renali”, a declarat medicul-şef al spitalului raional, Nicolae Talmaci.
Mai sunt nevoie de 20 milioane de lei
Primarul din Fălești a menționat că responsabil de construcția apeductului se face consiliul raional. Funcționarii cunosc care sunt cauzele că apeductul nu este gata, ce mai au de făcut și de ce sumă de bani mai au nevoie.
Responsabilii de la consiliul raional ne-au explicat că mai au nevoie de 20 de milioane de lei, bani pe care consiliul raional nu-i are. „Construcția acestui apeduct a început încă în 1984. Noi am preluat construcția în anul 2009. La momentul elaborării proiectului, în studiul de fezabilitate se scria că acest traseu este satisfăcător, adică poate să primească apă, dar au trecut șapte ani de zile şi unele porţiuni nu au rezistat, de asta este nevoie de făcut aceste schimbări. Mai avem nevoie de 20 milioane de lei. De aceasta așteptăm donatori. Fondul Ecologic de stat a repartizat 30 de milioane de lei. ADR Nord a dat 11 milioane și din bugetul Consiliului raional au fost alocați încă 17 milioane de lei. Totuși, prima etapă se presupune să fie gata în august”, a declarat inginerul Dumitru Rotaru.
Chiar dacă Fondul Ecologic de Stat a alocat deja o anumită sumă de bani, reprezentanții instituției menționează că autoritățile din Fălești ar mai putea depune un demers pentru a obține finanțare. „Noi am alocat deja peste 30 milioane de lei. În prezent, dacă aceștia mai au nevoie de sprijin financiar, trebuie să ne scrie o solicitare. Ulterior, cererea va fi examinată și se va ajunge la o concluzie, dacă se mai oferă finanțare sau nu”, a explicat Sergiu Cumpanici, de la Fondul Ecologic de Stat.
Și apa din fântâni este poluată
Majoritatea locuitorilor se alimentează cu apă din fântâni. Însă, conform datelor Centrului de Sănătate Publică (CSP), 95 la sută din apa din fântâni nu corespunde cerinţelor şi standardelor cu privire la apa potabilă.
Parametrii chimici şi biologici depăşesc normativele sanitaro-chimice şi bacteriologice de 2-3 ori, ne corespunzând cerinţelor standardului „Apă potabilă”, datorită concentraţiei mărite a azotului (4,7 mg/l), amoniacului (2,3 mg/l), fluorului (9-13 mg/l) ş.a. Ca rezultat, 85-90% din copii sunt atacaţi de boala „fluoroza dentară”, au loc 950 -1.850 de decese premature anual, speranța medie de viață a populaţiei din raion este de 67 de ani.
Apeduct, așteptat de un raion
Prin realizarea proiectului se va asigura alimentarea cu apă potabilă a peste 18.000 de locuitori ai orașului Făleşti, se va pune baza pentru alimentarea cu apă potabilă a încă 25 de localităţi din raioanele Făleşti şi Ungheni, iar în perspectivă, conectarea la apeduct a tuturor celor 76 de localităţi ale raionului Făleşti şi șapte din raionul Glodeni. Proiectul va permite crearea sistemei de aprovizionare cu apă a raionului Făleşti şi a altor localităţi adiacente din raioanele Ungheni şi Glodeni, ce va duce la dezvoltarea zonelor urbane şi rurale, asigurând securitatea alimentară a regiunii, prin irigarea terenurilor agricole şi protecţia resurselor acvatice.