Sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Muntele Everest, cunoscut drept „Acoperișul Lumii”, atrage anual mii de alpiniști din întreaga lume, atrași de provocarea urcării celei mai înalte culmi de pe planetă. Însă această aventură extremă vine la pachet cu riscuri majore, iar tragediile nu sunt rare.
De-a lungul anilor, numeroși alpiniști și-au pierdut viața pe versanții Everestului, unele decese devenind simboluri ale pericolelor ascunse în zăpadă, gheață și aer rarefiat.
Cele mai mari tragedii de pe Everest
Una dintre cele mai cunoscute tragedii s-a petrecut în mai 1996, când o furtună neașteptată a lovit grupuri de alpiniști de pe versantul sudic. În acele zile, opt oameni și-au pierdut viața în condiții extreme. Printre victime s-a numărat și conducătorul de expediție Rob Hall, alături de Doug Hansen.
Povestea lor a fost redată ulterior în cartea „Into Thin Air” de Jon Krakauer, care a participat la aceeași expediție. Criticii au evidențiat modul în care deciziile de urcare și presiunea de a atinge vârful au contribuit la tragedie. Această expediție a evidențiat riscurile majore ale turismului comercial pe Everest și limitele fizice ale corpului uman la altitudini extreme.
Pe 18 aprilie 2014, o avalanșă puternică a lovit tabăra de bază Khumbu, cea mai populată de pe versantul sudic al Everestului. Evenimentul a ucis 16 alpiniști nepalezi, majoritatea șerpași care lucrau pentru a transporta echipamente și a pregăti traseul pentru expedițiile comerciale.
Incidentul a scos la lumină vulnerabilitatea lucrătorilor nepalezi, care sunt esențiali pentru succesul expedițiilor, dar care lucrează adesea în condiții periculoase, pentru salarii modeste. Mulți supraviețuitori au povestit despre momente de groază, în care gheața și zăpada se prăbușeau fără avertisment, iar ajutorul era limitat de condițiile meteorologice extreme.
Cutremurul care a declanșat o avalanșă devastatoare
Tragedia de pe 25 aprilie 2015 a fost legată de cutremurul devastator de 7,8 grade din Nepal, care a provocat avalanșe masive pe Everest și în regiunea înconjurătoare. Avalanșa de la tabăra de bază a ucis cel puțin 22 de persoane și a rănit zeci de alpiniști și șerpași.
Peisajul inițial al taberei a fost complet distrus, iar supraviețuitorii au descris scene de panică, oameni blocați sub zăpadă și dificultăți enorme în evacuarea răniților. Această tragedie a evidențiat nu doar riscurile naturale ale muntelui, ci și vulnerabilitatea comunităților locale, care suportă adesea consecințele catastrofelor naturale.
Pe lângă tragediile colective, numeroși alpiniști celebri și-au pierdut viața pe Everest în circumstanțe dramatice. David Sharp, un britanic experimentat, a murit în 2006, la doar câțiva metri de vârful muntelui, în timp ce trecătorii l-au ocolit, fiind epuizați și incapabili să ofere ajutor. Povestea lui Sharp a generat controverse privind etica alpiniștilor comerciali și limitările morale impuse de altitudine.
Riscurile extreme ale urcării Everestului
Morțile pe Everest nu sunt cauzate doar de avalanșe sau furtuni. Altitudinea extremă reduce oxigenul din aer, provocând edeme pulmonare și cerebrale, care pot fi fatale. Temperaturile sub zero și vânturile puternice cresc riscul de hipotermie și degerături severe.
Distanța față de ajutor medical face ca orice accident minor să devină rapid critic. De asemenea, supraaglomerarea pe trasee și presiunea comercială pentru a atinge vârful în anumite ferestre meteorologice sporesc pericolul.
Nu toate decesele de pe Everest ajung în atenția internațională. Mulți șerpași nepalezi și alpiniști locali mor în anonimat, fără să fie menționați în rapoartele mediatice.
În ultimii ani, autoritățile nepaleze au început să publice statistici mai clare, evidențiind faptul că mai mult de 300 de persoane și-au pierdut viața pe Everest de la prima ascensiune reușită a lui Edmund Hillary și Tenzing Norgay în 1953. Aceasta subliniază că, dincolo de glamourul expedițiilor și fotografiile spectaculoase, muntele rămâne o provocare mortală pentru oricine îl urcă.
Martorii tragediilor de pe Everest povestesc adesea despre traume psihologice majore. A vedea moartea unui coleg sau a unui străin în condiții extreme lasă urme adânci, iar deciziile dificile – de a continua urcarea sau a încerca salvarea cu riscul propriei vieți – generează conflicte morale intense.
