Evenimentul zilei face curățenie în Piața Dorobanților!
- Cristina Vladu
- 28 septembrie 2017, 00:00
Relatam pe larg și ilustram pe măsură, că există două localuri-cârciumi sau, mă rog, restaurante (Raionul de Pește și Steak Up) care își desfășoară activitatea în spațiu deschis, devenind, în acest fel, o adevărată bombă, un atentat la sănătate.
Chiar dacă prețurile sunt mai mult decât piperate! Pe lângă mirosul greu care te întâmpină încă de la intrarea în incintă, din cauza celor trei canale și a unei guri de evacuare din care ies, ca în mai toate vechile cartiere bucureștene, miasme înfiorătoare, atrăgeam atenția că incinta este adesea călcată de șobolani. Iar modul în care se face curățenia este la fel de impropriu: se aruncă căldări de apă cu detergent printre picioarele celor care mai trec prin piață pentru a mai cumpăra te miri ce… Iar zoaiele se infiltrează cu ușurință sub resturile unui fost linoleum.
Toaletă de speluncă
Dar, parcă toate acestea pălesc în fața faptului că nu există o toaletă cu dotările necesare la dispoziția restaurantelor. Cităm din relatările unei cliente: „Suspansul avea să se spulbere de abia când, firesc, am întrebat unde este toaleta. Aici chiar că mi s-a rupt filmul rațiunii… Chelnerița mă introduce, vizibil încurcată, în piață. Îi cere o cheie paznicului, care mă bagă prin niște catacombe. Adică la subsol, vizibil insalubru, unde te pocnește un miros de zile mari! Este, cred, toaleta pieței. Paznicul este elegant… Și pleacă după ce îmi predă cheița cu care deschid un ditamai lacăt… Găsesc două tronuri, la comun adică… Totul arată groaznic!”.
Răspunsul DSP București (prin adresa 15251/22.09.207)
Sesizată de EVZ DSP și-a făcut datoria: „Aspectele sesizate au fost verificate la fața locului (…) și au fost constatate neconformități la normele de igienă privind asigurarea circuitelor funcționale optime și a grupurilor sanitare; au fost aplicate trei amenzi contravenționale, conform HGR 857/2011, în valoare de 5.000 de lei și s-a recomandat societăților ca, în termen de 30 de zile, să efectueze lucrări de reamenajare a grupurilor sanitare, urmând ca după expirarea termenului acordat să fie efectuat un recontrol igienico-sanitar”.