Nicăieri până acum, Rusia nu a mai vibrat atât de tare la un meci jucat de „Sbornaia” lui Cercesov la acest Campionat Mondial. Poate comit o blasfemie folosind acest termen, fi indcă „Sbornaia” a fost una singură: aceea a lui Valeri Lobanovsky, la a cărui statuie m-am închinat în urmă cu o lună și jumătate, cu ocazia fi nalei de Champions League de la Kiev.

Moscoviții s-au trezit cu noaptea-n cap. Au îmbrăcat tricourile roșii, multe dintre ele acelea celebre cu CCCP pe piept, și-au luat steagurile și fularele din cui șiau purces către „Lujniki”.

Rusoaicele și-au pus un pic de fard, nici nu prea ar avea nevoie de acest amănunt al cosmeticii, și-au tras ciorăpeii colorați în roșu-alb-albastru pe picioarele lungi și amețitoare și s-au vopsit pe obraji în aceleași trei culori ale drapelului rusesc, convinse probabil că, indiferent de rezultatul trupei lui Akinfeev, să zicem, fani din toată lumea vor face coadă pentru o fotografie cu produsele naturale alei Mamei Rusia.

 

Ca la Woodstock!

Către „Lujniki” au purces vreo 70.000 de ruși norocoși care aveau bilet pentru marele meci contra Spaniei. Terasele au scos în față plasmele și plasatoarele care te îmbie să calci pragul chit că nici măcar n-ar fi fost zi de meci.

Fan-zone-ul de la Vorobiovy Gori cică ar putea înghiți vreo 50.000 de fani. Greu de estimat, câtă vreme respectivul spațiu e o zonă cam cât de la Casa Scânteii, mă rog, a Presei, câtă presă mai e în ea, pînă pe la Arcul de Triumf. Dacă nu mai departe. Ieri, fluviul de fani a inundat toate străzile adiacente, ba chiar și parcelele de iarbă care răsar la tot pasul.

Pe monitoarele de la masa presei, imaginile de la Vorobiovy Gori se amestecă la una cu cele ale sosirii autocarelor cu cele două echipe la stadion. Zici că ești la Woodstock! Sau la încoronarea noului președinte al SUA! Eram tentat să scriu sau ca la parada din Piața Roșie, dar acolo nu e așa balamuc. Acolo fiecare pas, fiecare mișcare sunt la locul lor...

 

Lacrimile lui Mișka

Privesc stadionul de pe podurile care îl înconjoară. Am început să mă atașez de această arenă de care am auzit prima dată cu ocazia Olimpiadei de la Moscova, din 1980, Olimpiada în care au furat-o pe Nadia și în care i-am bătut pe ruși la handbal după o a doua repriză în care marele Cristian Țopescu a răgușit la microfon, iar milioane de români au răgușit în fața televizoarelor! Olimpiada care l-a avut drept mascotă pe ursulețul Mișka, cel care, la festivitatea de închidere, a lăcrimat pe mozaicul din tribuna a II-a de pe Lujniki, și noi toți, o dată cu el.

 

Chiriaș am fost, chiriaș m-am întors!

 Cobor la Sportivnaya. Mii de oameni se învârt în jurul marelui stadion pentru un bilet. Am văzut la Brazilia – Serbia, care s-a jucat tot la Moscova, dar pe „Spartak”, sute de oameni cu cartoane pe care scria celebrul mesaj „I Need ticket”.

De data asta am văzut unul pe care scria: „Please, One ticket = 3.000 dolars”! Mi-am amintit de finala Franța – Brazilia, de la Coupe du Monde 98... 1998? Când au trecut anii? Un japonez mi-a oferit 10.000 de dolari pe biletul de meci, pe atunci cel al jurnaliștilor semăna cu cele normale, azi nu mai e chiar așa, iar zece mii de parai însemnau o avere, nene!

O garsonieră în București, sper că-mi aduc bine aminte, făcea vreo 7.000. Am și comentat cu prietenul Alin Paicu, el pe atunci la Evenimentul zilei, eu la ProSport, sper să-l mai ajute memoria, că am venit în Franța chiriaș și o să mă întorc proprietar. Aiurea! Tot chiriaș m-am întors!

„Raaa-siii-aaa!”

Rusia a eliminat Spania la penalty-uri. Vorba maestrului Ion Cristoiu, asta nu mai e o știre. Recunosc, am ținut cu rușii, pentru felul în care au organizat acest Campionat Mondial și pentru felul în care se bucură de el.

Dar, la un moment dat, către finalul celor 90 de minute, am vrut ca Spania să dea golul victoriei și al calificării. Timpanele mele nu mai puteau suporta clocotitorul „Rooo-siii-aaaa, Rooo-siii-aaaa!”, urlat de un stadion întreg. De fapt, se auzea „Raaa-siii-a, Raaaa-siii-aaa!”.

Asta s-a auzit în toată Moscova în noaptea de 1 spre 2 iulie 2018!