Editura Evenimentul si Capital

Nu rata evenimentul toamnei pe ultima sută de metri

Autor: | | 0 Comentarii | 87 Vizualizari

După reușita NEOS Academy Summer Edition, Asociația NEOS vine în întâmpinarea tinerilor cu ediția de toamnă a acestui proiect, care se va desfășura la Bușteni, în perioada 15-18 noiembrie. Tinerii vor afla cum să își gestioneze emoțiile, cum să își înfrângă temerile și cum să treacă peste obstacole.

NEOS Academy este un concept propus de Asociația NEOS, unde o echipă de traineri cu experiență va lucra pentru a oferi cadrul optim în care participanții vor afla mijloacele de comunicare simbolică prin care se exprimă personalitatea, emoțiile și diferitele aspect ale experienței umane. De asemenea, specialiști din domeniul educației, psihologiei și a asistenței sociale, din prisma atelierelor care se vor desfășura, vor îndruma tinerii să identifice mai ușor obstacolele și resursele, dar vor afla și cum se pot curăța de prejudecățile și erorile de atribuire pentru o societate sănătoasă, care este îndeajuns de încăpătoare pentru toată lumea. Toate aceste lucruri vor fi posibile în urma a trei ateliere: Cinema terapie, Art terapie și Nondiscriminare.

Cu toții avem situații de criză, situații când ne blocăm și nu mai știm cum să ieșim la suprafață, când nu mai știm cum să ne gestionăm emoțiile și ajungem să ne discriminăm pe noi. NEOS Academy vine în sprijinul tinerilor și le arată cum pot ieși din rutină și cum pot să-și învingă propriile temeri, pentru că de data asta este despre TINEri”, a declarat Cristian Tănase, coordonator NEOS Academy.

Este foarte important ca oamenii să fie conștienți de ceea ce sunt și de ceea ce pot să devină. Dezvoltarea personală începe în primul rând cu dezvoltarea psiho-emoțională, de aceea ar fi important ca de mici, copiii sa fie încurajați să se cunoasca pe sine, să descopere ceea ce le place. Nu poți să excelezi în leadership, în comunicare, sau în orice alt domeniu, dacă nu te cunoști pe tine și nu poți să îți gestionezi temerile și să îti conștientizezi nevoile”, a declarat psihologul Claudia Soare, vicepreședinte Asociația NEOS.

Înscrierile la Academia NEOS sunt deschise până pe 12 noiembrie, accesând site-ul academianeos.ro

Ger si ninsori la Bucuresti, JOI! Fenomene extreme anuntate de specialisti

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Educaţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei