EVALUARE NAŢIONALĂ 2016, înscrierea la LICEU. EDU.ro a publicat ierarhia elevilor

EVALUARE NAŢIONALĂ 2016, înscrierea la LICEU. EDU.ro a publicat ierarhia elevilor

Ministerul Educației a publicat joi pe pagina web admitere.edu.ro ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a în vederea realizării admiterii acestora în învățământul liceal de stat.

 

 VEZI LISTA DIN JUDETUL TĂU AICI

Potrivit unui comunicat de presă al MENCS, lista nominală a candidaților pe școală, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, este afișată, de asemenea, în fiecare unitate de învățământ gimnazial.

"Înscrierea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 75%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%)", precizează MENCS.

În perioada 8-12 iulie, absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, vor completa opțiunile în fișele de înscriere.

Caută numele tău aici

 

Ministerul Educației recomandă părinților și elevilor să completeze un număr cât mai mare de opțiuni, ordonate cât mai realist. Ulterior, în intervalul 9-13 iulie, fișele de înscriere vor fi validate.

Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2016-2017 este programată pe data de 19 iulie.

Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați are loc între 21 și 29 iulie.

Candidații rămași nerepartizați, din cauza opțiunilor insuficiente sau ca urmare a neparticipării la prima etapă a admiterii, vor fi repartizați în data de 28 iulie. Aceștia își vor depune dosarele la liceele în care au fost admiși în zilele de 28 și 29 iulie, scrie Realitatea TV

 

Ne puteți urmări și pe Google News