PDL se declară mulțumit de rezultatul la alegeri, deși nu a atins ținta propusă. Democrat-liberalii curtează PNL pentru o posibilă alianță.
Și-au propus să obțină 20% la europarlamentare și să fie al doilea partid național. Obiectivul a fost ratat de PDL. A luat doar 12,23%, dar democrat- liberalii sunt mulțumiți. Aceștia s-au uitat în ograda liberalilor, care au luat cu vreo trei procente mai mult decât ei, s-au resemnat, și se gândesc cum să se alieze cu aceștia.
Surse din partid spun că nu se va pune în discuție demiterea președintelui Vasile Blaga, iar despre decapitarea organizațiilor care au înregistrat scoruri mici, discuția este prematură. „Nu stăm acum în drum de demisii, trebuie să ne concentrăm forțele pentru prezidențiale. Trebuie să purtăm discuții cu ceilalți de pe dreapta”, ne-au declarat surse din partid.
De altfel, Vasile Blaga s-a declarat public dispus la o colaborare cu PNL, dar nu sub forma unei fuziuni. „Niciun partid cred că nu şi-a atins obiectivele, puteau fi rezultatele mult mai bune. Le vom analiza săptămâna aceasta şi vom trage şi concluziile”, a spus Blaga. În ceea ce priveşte apropierea de PNL, el a spus că trebuie discutată.
PNL, „primul partener”
„Sigur că noi am spus dintotdeauna că ne dorim apropierea partidelor de dreapta. Despre fuziune nu se pune problema, să vedem mai întâi ce ne apropie, să stăm la masă și să ajungem la concluzii”, a spus liderul PDL. La rândul său, primvicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a afirmat că unitatea Dreptei trebuie precedată de o curățire a Dreptei de proiectele eșuate. „Voi merge înainte pe drumul către Cotroceni până la capăt, mandatat de 140.000 de pedeliști și de sutele de mii de suporteri care mi-au arătat încrederea”, a spus Predoiu.
Deputatul PDL Ioan Oltean a pledat și el pentru unificarea Dreptei. „Cred că primul partener ar trebui să fie PNL, ei pentru noi și noi pentru ei, astfel încât să se identifice candidatul care să poată câştiga alegerile prezidenţiale”, a arătat Ioan Oltean.