Transfer înainte de EURO 2024. Fundașul român a impresionat în sezonul intern
- Alexandru Sălăvăstru
- 30 mai 2024, 08:18
Unul dintre „tricolorii lui Edi Iordănescu a reușit să obțină un transfer chiar înainte de EURO 2024. Pe 17 iunie, la Munchen, România va întâlni Ucraina în primul meci din grupă.
EURO 2024. Adrian Rus va rămâne la Pafos FC
Adrian Rus (28 de ani) a fost împrumutat de la Pisa pentru un an, iar acum se pare că va rămâne la Pafos FC.
Echipa se află pe locul 4 în prima ligă din Cipru.
Fundașul român a reușit să facă un sezon bun în campionat și acum. Din acest motiv, selecționerul Edi Iordănescu a decis să îl convoace la turneul final din Germania.
Transfer înainte de EURO 2024
Trasferat în vara lui 2022 de către Pisa, de la Fehervar, Adrian Rus nu s-a adaptat în Italia.
Din acest motiv, după un an petrecut în Serie B, Adrian Rus a acceptat propunerea echipei din Cipru.
Acum, se pare că Pafos FC dorește să le achite italienilor clauza de un milion de euro pentru transferul lui Adrian Rus, potrivit informațiilor GSP.ro.
Clubul a ajuns la un acord verbal cu jucătorul
Adrian Rus a reușit să câștige cupa alături de Pafos FC, în fața Omoniei Nicosia. La echipa cipriotă mai evoluează și Vlad Dragomir, ambii jucători români fiind integraliști în fața victoriei istorice din Cupă. După cucerirea trofeului, Pafos va fi cap de serie în turul 1 al preliminariilor Europa League.
Adrian Rus a mai jucat de-a lungul carierei la echipe precum:
- Olimpia Satu Mare U19,
- Fehergyarmat,
- Balmazujvaros,
- Puskas Akademia,
- Sepsi,
- Vidi FC,
- Fehervar.
Adrian Rus a fost aproape de Universitatea Craiova
În iarnă, Adrian Rus a fost la un pas să ajungă în SuperLiga. Jucătorul a negociat cu Mihai Rotaru pentru un transfer la Universitatea Craiova.
După ce au avut loc negocierile, ciprioții au decis să oprească transferul.
În 2019, Adrian Rus debuta la naționala României aflată sub conducerea lui Cosmin Contra, într-o victorie cu 1-0 împotriva Maltei.
Fundașul a făcut parte din echipa U21 care a ajuns în semifinalele Campionatului European din 2019.