EUOBSERVER: Italia şi Spania - cel mai greu lovite sau doar primele?

EUOBSERVER: Italia şi Spania - cel mai greu lovite sau doar primele?

Italia şi Spania, ţarile cele mai afectate din UE, şi-au înăsprit măsurile de combatere a epidemiei de coronavirus, în condiţiile în care în total în cele două state s-au înregistrat jumătate din decesele provocate la nivel mondial de coronavirus.

În timp ce în Italia numărul de decese din cauza coronavirus a crescut din nou luni (30 martie), carantina la nivel naţional care urma să expire vineri (3 aprilie) va fi probabil prelungită oficial până la 18 aprilie, conform presei italiene.

„Măsurile care urmau să expire în 3 aprilie vor fi inevitabil prelungite", a spus ministrul italian al afacerilor regionale, Francesco Boccia, la televiziunea Sky TG24. „Eu cred că ar fi nepotrivit şi iresponsabil să vorbim de redeschiderea (şcolilor şi centrelor de producţie)”, a adăugat Boccia.

În mod similar, Spania a anunţat în weekendul precedent (21-22 martie) o carantină aproape totală, în încercarea de a încetini răspândirea coronavirusului.

Într-un discurs televizat, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat sistarea oricăror activităţi comerciale neesenţiale, precum şi interzicerea concedierilor, pe fondul stării de urgenţă.

Totuşi, şeful Partidului Popular de centru dreapta, Pablo Casado l-a acuzat luni pe Sanchez că „ascunde informaţii” şi a ameninţat să voteze împotriva ultimelor două decrete de combatere a epidemiei de coronavirus şi efectelor economice ale acesteia.

„Nu putem continua să vâslim în aceeaşi direcţie cu guvernul, dacă ei ne duc la prăpastie”, a spus el într-o conferinţă de presă online, adăugând că aceste noi iniţiative ar putea distruge „întregul sistem productiv” al ţării care este deja „foarte afectat”. De fapt, multe companii din Spania au suspendat deja temporar contractele de muncă ale angajaţilor lor - cu afectarea a mai mult de 500.000 de angajaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News