O echipă de cercetători americani a vrut să descopere care este cel mai murdar loc dintr-o casă. La final a tras următoarele concluzii:

„Când faceţi curăţenie în baie, nu inistaţi să ştergeţi fiecare colţ al toaletei. Este mult mai curată decât aţi putea crede”. Pericolul apare de fapt în momentul în care tragem apa la baie, iar microbiologii care au efectuat studiul ne sfătuiesc să închidem capacul atunci când facem această operaţiune.

Altfel, microbii se vor împrăştia în toată încăperea, ceea ce înseamnă că există un risc foarte mare ca periuţa de dinţi sau prosoapele să fie contaminate. În bucătărie, lavetele pe care le folosim pentru a şterge diverse lucruri adună şi ele tot felul de bacterii, de la Salmonella până la E-Coli.

Dacă obișnuiți să le spălaţi la maşină, uitați de această practică. Cel mai bine e să le aruncaţi şi să le înlocuiţi cu unele noi, săptămânal.

Specialiştii americani au fost surprinși să afle că espressorul de cafea, mai exact rezervorul de apă al acestuia adună cei mai mulţi microbi din casă.

Te-ar putea interesa și: