Escrocheriile intrate în istorie ale Regelui Șmecherilor
- Catalin Pena
- 21 noiembrie 2020, 15:49
Anthelme Collet s-a născut la 1785, în Belley, cu patru ani mai târziu de Brillat Savarin, regele mâncăcioşilor, și a fost unul dintre modelele lui Honoré de Balzac pentru personajul său „Vautrin”.
Tatăl lui, soldat, fusese ucis în campania de pe Rin, iar mamă-sa muri de mâhnire, la câtva timp după aceea.
Orfanul avea nouă ani când a fost luat de bunicul lui, o fire brutală, care — spunea el — îl bătea, silindu-l să înveţe cariera armelor.
Într-o zi, sătul de viaţa aceasta, băiatul fugi, căutând adăpost la unul din unchii lui, paroh în Châlon-sur-Saone.
Dar, înainte de a pleca, avusese grijă să împrumute diferite sume de bani de la prietenii bunicului său. Acestea au fost debuturile în escrocherie ale viitorului nostru virtuoz.
Unchiului-preot, tânărul Collet îi spuse voia să intre în viaţa eclesiastică. Acesta încântat de-o asemenea vocaţie, îşi duse nepotul în Italia, introducându-l într-o mănăstire, ca să înceapă acolo studiile religioase.
Dar în scurtă vreme călugăraşul se plictisi de asprimea acelei existențe şi, într-o bună zi dispăru, ducându-se să ceară găzduire unui alt unchi, un fost militar.
Acestuia, fireşte, Collet îi mărturisi că simţea vocaţia militară. Unchiul îl înscrise la şcoala din La Flèche, de unde. la vârsta de optsprezece ani, trebuia să iasă cu gradul de sublocotenent.
Astfel, prin aceste două educaţii succesive şi contradictorii, Anthèlme Collet căpăta și noţiuni suficiente ca să-şi joace cu success rolul dublu ce avea să-i umple existenţa viitoare, când purtând spada, când sutana preoţească şi profitând în orice împrejurare de respectul ce-l inspira, ca să înşele buna credinţă a naivilor.
Iată-l aşadar ofiţer.
E trimis în garnizoană la Brescia, în Italia. În timpul absenţei căpitanului său, el devine prietenul nevestii acestuia.
— „Femeia asta — va spune el mai târziu, — a fost nevoită să lase de-o parte orice sentiment de pudoare, ca sa-şi ajungă scopurile, căci eu am fost totdeauna cast şi peste măsură de timid…”.
În orice caz, legătura aceasta merită să fie amintită. La drept vorbind, a fost şi singura care i s-a cunoscut de-alungul vieţii lui aventuroase,
Poate că într-adevăr, era la el un exces de timiditate, precum singur mărturisea, dar se poate să fi fost instinctul unei cuminţenii prudente.
În cariera ce avea să şi-o aleagă, nimic nu era mai primejdios decât cuceririle amoroase, deoarece, mai totdeauna, femeile sunt acelea care trădează şi sunt piazza rea a tinerilor certaţi cu societatea.