Erling Haaland, impresii la cald după eliminarea Norvegiei de la Campionatul Mondial

Erling Haaland, impresii la cald după eliminarea Norvegiei de la Campionatul Mondialsursa: Facebook

Parcursul de poveste al naționalei Norvegiei la Campionatul Mondial s-a încheiat în faza sferturilor de finală, după o confruntare extrem de strânsă împotriva selecționatei Angliei. Chiar dacă nordicii au fost învinși cu scorul de 2-1, la capătul reprizelor de prelungiri, atacantul vedetă Erling Haaland a ținut să scoată în evidență performanța unică realizată de echipa sa pe parcursul turneului.

Golgheterul de la Manchester City a subliniat importanța momentului pentru întreaga țară, fiind pentru prima dată când Norvegia ajunge atât de departe în istoria competiției supreme. Jucătorul recunoaște valoarea adversarilor, dar pleacă din competiție cu sentimentul datoriei împlinite, având în palmares nu mai puțin de șapte reușite la acest turneu final desfășurat în Statele Unite, conform gazzetta.it.

Erling Haaland, impresii la cald după eliminarea Norvegiei de la Campionatul Mondial

Întâlnirea disputată la Miami a fost una de un nivel tactic ridicat, în care defensiva britanică a reușit să blocheze principalele arme ale atacului norvegian. La finalul meciului, în zona mixtă, atacantul poreclit de fani și jurnaliști drept Cyborg a explicat cum s-a decis această calificare.

„Am pierdut în faţa Angliei, dar am oferit o luptă bună”, a afirmat atacantul, conștient de efortul depus de colegii săi. Detaliile tehnice au făcut însă diferența pe tabela de marcaj în momentele cheie. „Cu câteva decizii diferite, lucrurile ar fi putut sta altfel, dar la acest nivel, detaliile mici sunt cele care contează”.

Dincolo de scorul final, dinamicul atacant rămâne cu o amintire profundă legată de impactul global pe care selecționata condusă de Stale Solbakken l-a avut în ultimele săptămâni, inclusiv prin eliminarea anterioară a Braziliei în optimi.

„Performanţele sunt una, înfrângerea Braziliei (în optimile de finală) este cu totul altceva, dar cred că modul în care am pus Norvegia pe harta lumii este poate ceea ce mă emoţionează cel mai mult” a explicat atacantul de la Manchester City.

Campionatul Mondial

Campionatul Mondial / sursa: Facebook

Fundația unei generații de excepție

Privirea fotbaliștilor norvegieni se îndreaptă deja către viitorul apropiat. Această calificare istorică nu reprezintă un simplu accident, ci începutul unui proiect solid pentru turneele europene și mondiale care vor urma.

„Şi sper că acum vom putea construi ceva pentru Euro şi pentru următoarele Cupe Mondiale, pentru că generaţia noastră este incredibilă”, a adăugat vârful de atac. Pentru el personal, experiența trăită reprezintă un punct de cotitură pe plan profesional și mental. Acest parcurs istoric, „cred că asta a schimbat Norvegia şi m-a schimbat şi pe mine”.

Legături de suflet cu fotbalul britanic

O notă interesantă a serii a fost oferită de mărturisirea sinceră a atacantului născut în Leeds, care a dezvăluit că în faza următoare a turneului va susține naționala Albionului. Amintirile din copilărie îl leagă puternic de această țară, fapt confirmat și cu un zâmbet în colțul gurii.

„Cred că am avut un tricou al Angliei înainte să am unul al Norvegiei, când eram mic.”

În plus, o mare parte din atenția sa s-a îndreptat către fostul său coechipier din perioada petrecută în Germania, Jude Bellingham, autorul unei duble decisive în sferturile de finală de la Miami. Cei doi au păstrat o relație strânsă de prietenie, iar atacantul norvegian nu s-a ferit să îi recunoască statutul de lider mondial.

„Nu mă surprinde că a marcat două goluri astăzi şi că joacă aşa cum o face”, a spus el, referindu-se la calitățile fotbalistului englez.

Elogii pentru un prieten de elită

În fața criticilor din mass-media, atacantul Norvegiei a sărit în apărarea mijlocașului englez, evidențiind volumul uriaș de muncă și spectacolul pe care acesta îl oferă fanilor la fiecare apariție pe gazon.

„Uneori, este criticat puţin prea mult pentru că nu înscrie suficiente goluri, sau indiferent de motiv. Pentru mine, este unul dintre tensiuni cei mai buni din lume, şi este mijlocaş. Totuşi, înscrie goluri, totuşi reuşeşte să dribleze fiecare jucător de pe teren. Pentru Jude, nu am decât cuvinte de laudă, îl consider incredibil. Anglia are noroc, pentru că toată lumea şi-ar dori să aibă un Jude în echipa sa", a concluzionat norvegianul.”

Optimism în tabăra tehnică a nordicilor

Dincolo de tristețea inerentă unui eșec suferit în prelungiri, selecționerul Stale Solbakken a preferat să privească imaginea de ansamblu a acestei campanii de excepție. Antrenorul consideră că perspectivele se vor schimba odată cu trecerea timpului, iar fanii vor realiza importanța performanței.

„Când va trece puţin timp, toată lumea va putea recunoaşte că vara anului 2026 a fost una reuşită”, a explicat tehnicianul.