Erdogan, REPLICĂ DURĂ pentru Trump. Relațiile dintre SUA și Turcia au atins un punct CRITIC

Erdogan, REPLICĂ DURĂ pentru Trump. Relațiile dintre SUA și Turcia au atins un punct CRITIC

Tensiunile dintre SUA și Turcia escaladează după ultimul anunț al preșdintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Conform rivalului SUA, Turcia intenţionează să-şi deschidă o ambasadă în Ierusalimul de Est. Anunțul făcut de președintele turc survine la câteva zile după ce lideri musulmani reuniţi la un summit la Istanbul au cerut recunoaşterea Ierusalimul de Est drept capitala unui stat palestinian, ca reacţie la decizia preşedintelui american Donald Trump ca SUA să recunoască Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel, relatează AFP, conform Agerpres.

"Pentru că oraşul este sub ocupaţie, nu putem merge acolo să deschidem o ambasadă. Dar, cu voia lui Dumnezeu, se apropie ziua când, oficial, vom deschide o ambasadă acolo", a spus Erdogan într-un discurs susţinut în faţa membrilor formaţiunii sale politice, Partidului Justiţie şi Dezvoltare. (AKP).

 

Cu acest prilej el l-a criticat din nou pe preşedintele SUA, Donald Trump, pentru decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a transfera acolo ambasada americană aflată în prezent la Tel Aviv. Statul evreu nu are dreptul 'să-şi însuşească' Ierusalimul, care este 'capitala musulmanilor', a mai susţinut Erdogan.