Erdogan şi Putin au discutat la telefon despre "criza din Libia şi probleme regionale", a indicat agenția de presă Anadolu.

Discuţia dintre Erdogan și Putin a avut loc la câteva ore după ce preşedintele turc s-a întâlnit la Istanbul cu Fayez Serraj, liderul guvernului libian de uniune naţională (GNA), cu sediul la Tripoli, susţinut de ONU, scrie Agerpres.

Recep Erdogan a reafirmat în cursul întrevederii de vineri seara susţinerea Turciei faţă de guvernul "legitim" al lui Serraj, a informat Anadolu.

Preşedintele turc a lansat totodată un apel către mareșalul Khalifa Haftar, liderul Armatei naţionale libiene (LNA), rivala GNA, să pună capăt atacurilor.

LNA, care acuză Turcia că acordă sprijin militar GNA, a anunţat săptămâna trecută interzicerea zborurilor între Libia şi Turcia şi a afirmat că navele şi aeronavele turceşti vor reprezenta "ţinte legitime" pentru forţele sale.

Totuşi, luni, forţele lui Haftar au eliberat şase cetăţeni turci, după ce Ankara a ameninţat că va lua măsuri.

Se crede că mareşalul Haftar beneficiază de sprijin din partea Rusiei şi că principalii săi aliaţi sunt Egiptul, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită. La rândul său, guvernul lui Serraj ar fi susţinut de Qatar şi Turcia.

În aprilie, Haftar a lansat o ofensivă asupra Tripoli şi violenţele au escaladat, dar niciuna dintre părţi nu a reuşit să facă progrese notabile.

Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu Fayez al-Sarraj, rivalul mareşalului Haftar, la Istanbul, în cursul zilei de vineri, a reafirmat susţinerea Turciei faţă de guvernul său pentru a asigura pacea şi stabilitatea în ţară, potrivit preşedinţiei turce.

Consiliul de securitate al ONU a făcut apel vineri la o încetare a focului urgentă în Libia, unde o mie de persoane, printre care zeci de migranţi, au murit în trei luni de zile în luptele între taberele rivale din apropiere de Tripoli.

Pe 4 aprilie, trupele mareşalului Khalifa Haftar au lansat o ofensivă pentru cucerirea Tripoli, unde îşi are sediul guvernul de uniune naţională al lui Fayez al-Sarraj, recunoscut de ONU.

Luptele la sol şi raidurile aeriene din bătălia de la Tripoli au împins, potrivit ONU, peste 100.000 de persoane să fugă, într-o ţară măcinată din 2011 de lupte pentru putere şi în care miliţiile fac legea.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), o mie de persoane au fost ucise şi peste 5.000 rănite în violenţele de la porţile Tripoli.

De la începutul ofensivei lui Khalifa Haftar, armele au început să ajungă din abundenţă în cele două tabere, încălcând uneori flagrant un embargou privind exporturile de arme în Libia din 2011.

Fayez al-Sarraj este susţinut în special de Turcia şi Qatar. Italia pare să-i fie şi ea favorabilă. Khalifa Haftar beneficiază la rândul său de susţinerea Egiptului şi a Emiratelor Arabe Unite şi de sprijinul cel puţin politic al SUA şi Rusia. Franţa a fost acuzată la rândul ei că îl susţine, dar a infirmat acest lucru, scrie France Presse.

 

Te-ar putea interesa și: