Elvețienii ne bagă în carantină de 10 zile, începând din 8 august

Elvețienii ne bagă în carantină de 10 zile, începând din 8 august

Elveția este cea mai recentă țară din Europa pentru care România este o țară „cu grad ridicat de risc“, mai pe românește „ciumată", căci autoritățile din Țara cantoanelor au anunțat noi măsuri drastice de intrare pe teritoriul său, care vor intra în vigoare din data de 8 august, ora 00.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că, în cursul zilei de miercuri, autorităţile federale elveţiene au anunţat noile măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestei ţări, care vor intra în vigoare la data de 8 august, ora 00.00, şi care se aplică şi pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein, fiind introdusă carantina pentru 10 zile pentru cei care vin din România, cu anumite excepţii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES de MAE, România a fost inclusă pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic privind infectarea cu SARS-CoV-2, iar toate persoanele care intră în Elveţia şi care s-au aflat în ultimele 14 zile pe teritoriul ţării noastre trebuie să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locaţie adecvată pentru o perioadă de 10 zile, imediat după sosire.

Persoanele care intră în carantină (autoizolare) au obligaţia de a contacta autorităţile sanitare cantonale în decurs de două zile de la intrarea pe teritoriul acestui stat şi de a urma indicaţiile acestora.

Conform reglementărilor în vigoare, perioada de carantină (autoizolare) nu poate fi întreruptă ca urmare a unei testări moleculare negative pentru infecţia cu noul coronavirus. Nerespectarea măsurilor menţionate se sancţionează cu amendă contravenţională de până la 10.000 de franci elveţieni, a precizat MAE.

Care sunt excepțiile?

Sunt exceptate de la măsura carantinei (autoizolării), cu condiţia să nu prezinte simptome specifice COVID-19, următoarele categorii de persoane:

* persoanele care asigură în mod profesional şi organizat (pe cale rutieră, feroviară, aeriană sau navigabilă) transportul de bunuri şi persoane şi care, din acest considerent, s-au aflat în ultimele 14 zile pe teritoriul unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;

* persoanele care provin din România şi care tranzitează direct teritoriul elveţian spre destinaţii din alte state. În aceste cazuri, autorităţile elveţiene pot solicita prezentarea unor documente justificative care să dovedească necesitatea tranzitării teritoriului elveţian (ex.: domiciliu/rezidenţă/drept de şedere/contract de muncă/orice altă dovadă a necesităţii intrării pe teritoriul elveţian, precum adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.);

* persoanele care s-au aflat în tranzit direct (pentru mai puţin de 24 de ore) pe teritoriul României sau pe cel al unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;

* angajaţii care sunt direct implicaţi în asigurarea bunei funcţionări a sistemului medical şi/sau de ordine şi securitate publică elveţian;

* persoanele care călătoresc în Confederaţia Elveţiană în scop profesional sau medical, zilnic sau pentru o perioadă de cel mult cinci zile, iar respectiva deplasare este absolut necesară şi nu suferă amânare.

Informaţii cu privire la noile măsuri sunt disponibile la următoarele link-uri: berna.mae.ro/www.bag.admin.ch.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna: +41 31 351 36 39 sau +41 31 351 05 46, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51909www.mae.ro/node/51979berna.mae.ro şi www.mae.ro, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News