Elveţia, mai departe de UE

Elveţia, mai departe de UE

Ueli Maurer, preşedintele Uniunii Democratice de Centru, partidul populist de dreapta care a câştigat răsunător alegerile de duminică din Elveţia, a declarat că victoria formaţiunii sale va însemna blocarea oricăror veleităţi de aderare a confederaţiei helvete la Uniunea Europeană, informează AFP.

Alegătorii elveţieni au respins în 1992, prin referendum, o propunere de aderare la Spaţiul Economic European, care ar fi fost un fel de anticameră a UE. Cererea de aderare a fost „suspendată“, dar o treime dintre elveţieni cred că ţara lor va sfârşi prin a adera la UE, un obiectiv pe care toate celelalte partide, în afară de UDC, şi-l fixează pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

Elveţia este legată de Uniunea Europeană printr-o serie de acorduri bilaterale în diferite domenii, în special fiscalitate şi libera circulaţie a persoanelor.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre