Clubul Sportiv Dinamo şi-a găsit şef după o săptămână şi jumătate de incertitudine, atât cât a trecut de la momentul în care chestorul Marcel Popescu, fostul comandant al grupării „roş-albe”, a decis să se pensioneze.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat ieri că funcţia de preşedinte la CS Dinamo, cea mai de succes grupare din România, va fi ocupată de Elisabeta Lipă (44 de ani). Fosta mare canotoare este încadrată în poliţie pe funcţia de chestor (echivalentul gradului de general), iar de puţin timp ocupa şi postul de preşedinte la Federaţia Română de Canotaj (FRC). Desem nată de federaţia internaţională drept cea mai valoroasă canotoare a seco lului trecut, Lipă nu va renunţa la postul de la FRC.
Tot ieri, şefii de la „Interne” au decis că postul de prim-vicepreşedinte îi revine lui Mircea Copaci, cel care a tras, fără folos, sforile pentru a deveni preşedinte. Cu proptele puternice în minister (protejatul ex-mini strului Vasile Blaga), Copaci a primit o lovitură puternică din interior, fiind contestat chiar de colegii săi. „Se va face o mare greşeală dacă va veni Copaci la club. Dinamo nu poate fi lăsat pe mâna unui copil, care are şi «bube» mari pe deasupra!”, declara recent un personaj din club pentru EVZ.
Ameninţat cu dezvăluiri despre trecutul său nu tocmai ortodox, Copaci a făcut un pas înapoi, deşi, la un moment dat, întocmise inclusiv lista cu colaboratorii pe care i-ar fi avut în Şoseaua Ştefan cel Mare! Copaci a stârnit repulsie la Dinamo după ce EVZ a scris despre trecutul lui, mai exact faptul că a făcut parte din galeria echipei de fotbal Steaua. Totuşi, din spusele lui Marcel Popescu, reiese că Mircea Copaci va căuta să se impună înaintea Elisabetei Lipă şi să dicteze în club! „Lipă şi Copaci vor conduce împreună clubul”, a apreciat ieri fostul comandant.