Elevii nu vor avea manuale nici în 2018!

Elevii nu vor avea manuale nici în 2018!

În timp ce Ministerul Educației a anunțat că în această săptămână va lansa în dezbatere publică proiectul Legii manualului școlar, editurile avertizează că există riscul ca elevii de clasa a VI-a să rămână din nou fără cărți la anul, pentru că nu a fost încă declanșată procedura de licitație

Este bine de știut că este vorba despre aceeași generație care, potrivit ministrului Liviu Pop, a fost sacrificată în ultimii patru ani, elevi care acum sunt în clasa a V-a, singurii care nu au avut manuale la începutul acestui an școlar, asigurându-li-se, într-un compendiu, materia pentru primele opt săptămâni.

Procedura licitațiilor ar dura 11 luni „Conform noilor hotărâri adoptate de Ministerul Educației în februarie 2017, în anul școlar 2018 – 2019 sunt necesare manuale noi pentru clasa a VI-a, alese prin licitație. Aceasta ar fi trebuit deja pornită, pentru ca elevii care intră anul viitor în clasa a VI-a să aibă – garantat – manuale la începutul școlii”, precizează într-un comunicat Asociația Editorilor și Uniunea Editorilor din România.

Acestea atrag atenția că, din experiența ultimelor cinci licitații, este nevoie de 11 luni pentru a se parcurge toate etapele legale - ofertare, depunere propuneri, evaluare, soluționare, contestații, rezultate finale, contractare, lansare comandă, tipărire și livrare.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pentru a se asigura prezența manualelor în școli la data de 10 septembrie 2018, apreciem că ministerul trebuie să demareze licitația până cel mai târziu la data de 1 octombrie 2017, cu un termen de predare a ofertelor în februarie 2018, astfel încât să poată fi parcurse toate etapele - inclusiv soluționare contestații, tipărire și distribuire în școli - până la sfârșitul lunii august 2018”, se mai arată în document.

Reevaluarea manualelor din 4 în 4 ani

Pe de altă parte, ministrul Liviu Pop a făcut publice câteva considerații în legătură cu proiectul Legii manualului școlar. Potrivit acestuia, Ministerul Educaţiei asigură manuale şcolare în conformitate cu programele şcolare în vigoare, pentru fiecare disciplină/modul de pregătire, pentru învățământul obligatoriu de stat și privat acreditat/autorizat. În toate unităţile de învăţământ preuniversitar se utilizează doar manuale şcolare avizate de către Ministerul Educaţiei. Elaborarea acestora se realizează de către autori/grupuri de autori, în urma unor selecții de manuscrise prin proceduri transparente, în vederea asigurării calității. Examinatorii vor fi grupuri de experți ai Centrului de Evaluare și Examinare și ai Institutului de Științe ale Educației. Înainte de retipărire, din 4 în 4 ani, fiecare manual va fi reevaluat de grupuri de experți, profesori și elevi.