Elevă din Republica Moldova, cu 10 la BAC. Vrea să studieze în afară, dar să revină în țară

Elevă din Republica Moldova, cu 10 la BAC. Vrea să studieze în afară, dar să revină în țarăsursa: unica.md

Republica Moldova. O elevă din Basarabia, care a obținut 10 pe linie la examenul de Bacalaureat, are planuri oarecum surprinzătoare. Irina Coșneanu își dorește să studieze în străinătate, dar ar vrea să revină în țara natală.

Tânăra își dorește să facă o carieră în stomatologie, iar pentru asta vrea să vină în România, pentru a urma o facultate de profil. Irina este din Ungheni, părinții ei au plecat să muncească în Italia, iar ea a reușit să se descurce singură.

Planurile unei eleve din Republica Moldova, care a luat 10 la BAC

Ea face parte din grupul select al elevilor care, la această sesiune de BAC, din Basarabia, a terminat cu 10 pe linie.

„Pentru câteva minute, când am văzut rezultatele, a fost un adevărat șoc emoțional. Am început a sări în sus de bucurie, după care în sufletul meu a început să apară o mândrie”, a afirmat Irina.

Ea a studiat la profilul real și afirmă că, deși s-a pregătit zilnic de examene, presiunea în toți anii de liceu a fost una uriașă. „Mi-am organizat foarte eficient timpul. Zilnic îmi plănuiam tot ce am de făcut. Am găsit timp și să ies afară, și să studiez, și să-mi fac mâncare, pentru că nu este simplu să faci totul singur. (…) Buna mea disciplină, pe care mi-a dat-o mama mea, să fiu responsabilă, încrezătoare și să pășesc cu pași drepți înainte”.

Va studia stomatologie

Recunoaște că problema părinților plecați la muncă în Italia a afectat-o. „Cred că ăsta a fost singurul impediment care pe mine m-a dărâmat un timp. Simțeam că nu sunt aproape de mine, dar singură m-am motivat, ne sunam zilnic”.

Stomatologie

Sursa foto: Arhiva EVZ

Planurile sunt bine conturate. „Vreau să fac o facultate de medicină dentară, la Iași. Vreau să mă perfecționez acolo, dar să mă întorc în Moldova, să-mi desfășor activitatea profesională aici. (…) Mulți pleacă cu gândul că aici nu este bine, nu avem viitor, însă eu consider că noi, tinerii, suntem viitorul acestei țări și trebuie să ne întoarcem cu noi puteri, resurse, să îmbunătățim statutul țării. Eu sunt o fire perseverentă și vreau să lupt pentru viitorul acestei țări”, a mai spus tânăra, conform unica.md.