Elena Udrea: ”NU s-a întâmplat NIMIC NOU în dosar! NU m-am ocupat de FINANȚAREA campaniei din 2009!”
- Razvan Gheorghe
- 14 octombrie 2016, 16:12
Deputatul Elena Udrea a declarat vineri că dosarul care a venit în această săptămână la Parlament nu are legătură cu ea, pentru că nu s-a ocupat de campania electorală din 2009.
"Dosarul îl am de acum două săptămâni, nu s-a întâmplat nimic nou în acest dosar, deci la fel de bine aceste acuzaţii puteau să-mi fie aduse acum două săptămâni, când mi-au fost aduse şi celelalte. Acesta este unul dintre motivele pentru care am afirmat că trebuia acoperit un mare scandal, cel în care este implicată doamna Kovesi, şi atunci s-a găsit această nouă inculpare a mea, că eu sunt inculpatul de serviciu, când este un foc de stins mai scoatem un dosar la adresa Elenei Udrea", a spus ea, la Palatul Parlamentului, unde a venit să-şi vadă dosarul.
Fostul ministru al Turismului a menţionat că dosarul vizează campania prezidenţială şi campania pentru referendumul cu 300 de parlamentari din anul 2009, campanii pe care nu ea le-a condus.
"Nu m-am ocupat de finanţarea campaniei, acuzaţiile care mi se aduc mie sunt despre faptul că două societăţi comerciale au făcut sponsorizări plătind facturi către nişte firme de publicitate şi către nişte trusturi de presă şi agenţii de ştiri. Sumele sunt în totalitate în jur de 300.000 de euro. Păi o campanie costă, o spun cei care le-au făcut, câteva milioane, zeci de milioane de euro. Adică, pe bune, chiar vrea cineva să cerceteze cum s-au finanţat campaniile? Nu cred că pe Elena Udrea trebuie să o întrebe", a adăugat ea.
Udrea a explicat că acuzaţiile se referă la facturi plătite de nişte firme din profit. "Într-adevăr, solicitarea de plată a fost făcută de către doi lideri politici. Deci întrebaţi fiind de ce au făcut plata respectivă au spus că le-a fost cerută această sponsorizare de către doi lideri politici, dar nu de către Elena Udrea, oameni care ştiu să facă campanii, care au organizaţii în spate, deci nu aveau nevoie să le spună Elena Udrea să meargă să facă rost de sponsorizări", a spus fostul ministru, potrivit Agerpres.
Întrebată cât din sumele cheltuite într-o campanie sunt bani negri, ea a răspuns că aceste fonduri sunt cel puţin duble faţă de banii pe care partidele ar trebui să-i folosească potrivit legii.
Elena Udrea a menţionat că stenogramele din dosar nu au legătură cu ea, sunt doar de "cancan" şi nu există nicio declaraţie a celor implicaţi referitoare la ea.
"Dacă ne gândim iarăşi la domnul Nastasia şi aş face o singură remarcă şi aş pune o întrebare retorică - ştim cu toţii că organizaţiile politice, în funcţie de rezultat, îşi propun oameni în funcţii în Guvern. Domnul George Nastasia nu a fost omul Elenei Udrea, nu eu l-am propus secretar general în minister. A fost omul organizaţiei de Prahova, propus de doamna Roberta Anastase, deci dacă e să ne gândim ce campanie o fi sprijinit, unde o fi dus banii, dacă a dus domnul Nastasia, eu aş zice să nu îi caute la mine, că nu eu l-am ţinut pe domnul Nastasia în funcţie", a afirmat Udrea.
Procurorul general Augustin Lazăr a trimis joi Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru Elena Udrea, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Elena Udrea: ”Femeile se URĂSC pentru o PERECHE de PANTOFI mai mult decât pentru o FUNCȚIE!”
Deputatul Elena Udrea a declarat vineri la Camera Deputaţilor că femeile se urăsc pentru o pereche de pantofi mai mult decât pentru o funcţie pe care ar putea să o ocupe şi că a ajuns "preferata" procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
"Eu cred că preferinţa doamnei Kovesi pentru mine este veche, dar dânsa a putut să şi-o manifeste după ce şi-a terminat Traian Băsescu al doilea mandat. Preferinţa este veche, eu cunosc poveştile", a declarat Udrea.
Ea a adăugat că nu are un istoric comun cu Kovesi, că nu s-au certat niciodată.
"Eu când am ceva de spus, spun; spun şi public. Nu mă cert cu nimeni. Probabil că atunci când sunt prea multe femei într-un singur loc, niciodată nu iese bine, mai ales când e vorba de care are mai multă vizibilitate, mai multă trecere. Eu voiam să vă pun o întrebare: credeţi că dacă Adriana Săftoiu putea să mă aresteze, m-ar aresta? Eu zic că da. Doamna Macovei credeţi că dacă ar putea să mă aresteze, m-ar aresta? Pe loc. Deci, asta este. De asta spun că totuşi ar trebui cu mare grijă lucrat când e să dai funcţii de putere femeilor, pentru că femeile se urăsc pentru o pereche de pantofi mai mult decât pentru... nu ştiu... o funcţie pe care ar putea să o ocupe", a spus Udrea, citată de Agerpres.