Elena Udrea: Demisia lui Teodor Meleşcanu este o palidă, dar necesară, consolare pentru bătaia de joc

Elena Udrea: Demisia lui Teodor Meleşcanu este o palidă, dar necesară, consolare pentru bătaia de joc

Demisia lui Teodor Meleşcanu este o palidă, dar necesară, consolare pentru bătaia de joc reprezentată de votul din Diaspora, a precizat liderul PMP Elena Udrea.

"Am fost la Paris - am stat 8 ore în ploaie şi frig - şi am trăit alături de toţi acei români tineri şi frumoşi la suflet umilinţa de a vrea să participi la deciziile importante pentru ţara ta şi să fii împiedicat de nişte minţi obtuze şi de o lege proastă", afirmă Udrea.

În opinia sa, singura soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este introducerea urgentă a votului prin corespondenţă.

"PMP este singurul partid din Parlament care are în acest moment un proiect legislativ în acest sens care se află la comisiile parlamentare. Acesta trebuie doar avizat şi pus pe ordinea de zi a Plenului. Dacă există suficientă voinţă politică - aşa cum o tot declamă cei de la PSD şi PNL - atunci săptămâna aceasta sau, cel mai târziu, la sfârşitul săptămânii viitoare, am putea avea noua lege deja votată", precizează Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News